Credincioşii doresc să ştie multe despre Maica Domnului şi până la urmă s-a ajuns şi la nişte plăsmuiri, nişte istorisiri despre Maica Domnului care vor să umple acest gol, însă în realitate, golul acesta este mai mult decât se poate spune despre Maica Domnului, mai ales de către oameni necompetenţi.

„Poți trăi și în oraș și să duci viața pe care o duc monahii în pustie, să pui în practică filosofia lor, poți avea și soție, poți locui în casă și în lume și să te rogi, să postești, să fii cu inima zdrobită.”

Să năzuim spre atingerea unei curății interioare, în simțiri și în gânduri. O asemenea stare așteaptă de la noi Preacurata Maică a Domnului.

În persoana fratelui nostru Îl vedem pe Hristos. Căci tot ce facem ca să-l odihnim pe fratele nostru este ca și cum o facem pentru Însuși Hristos. „Întrucât ați făcut unuia dintre acești frați ai Mei, prea mici, Mie Mi-ați făcut”.

Pe toate încercându-le, păstrați ceea ce este bun, potrivit Apostolului. Și astăzi, că am trecut, să-I mulțumim Domnului și că am împlinit canonul, chiar dacă ne-am împuținat. Asemenea și pentru mâine, iarăși să ne dea Domnul putere și tărie, întărindu-ne și pentru lucrările cele trupești, mângâindu-ne din ambele părți și înmulțindu-ne nouă cele îndestulătoare și cele ce se cuvin în Hristos Iisus, Domnul nostru.

Când oamenii vă strâmtorează și nu vă dau pace, nu vă uitați la oameni, ci la ea ‒ la Preacurata voastră Doamnă Apărătoare. Ea știe să se răfuiască cu toți vrăjmașii stăpânirii sale, ai moștenirii sale.

Păcatul orbește și întunecă atât de mult sufletul, încât nu-l mai lasă să vadă frumusețea, frumusețea lumii create și frumusețea Creatorului. Sfântul Teodor Studitul spune că a contempla frumusețea creației și a Creatorului păzește nestricată frumusețea minții noastre, fiindcă prin această contemplare mintea nu se mai preocupă cu lucrurile deșarte ale vieții, uită de toate răutățile, amintindu-și numai de Dumnezeu.

Viața noastră, existența noastră se află în mâinile Lui. Având încredere desăvârșită în El, nu doar să strigăm, ci să și trăim acel: „Pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”.

Deși chilia lui se afla în mijlocul lumii, a reușit să trăiască afară de lume.

Fiecare creștin evlavios are o simțire sfântă față de aceea care L-a născut pe lisus Hristos, ea fiind o făptură dintre noi, oamenii, care a ajuns la culmea îndumnezeirii, născându-L pe lisus Hristos, Dumnezeul nostru.