Orice efort al nostru, când nu este însoţit de smerenie, se arată străin de voinţa dumnezeiască. Acesta să fie criteriul pentru toate faptele noastre şi pentru întreaga noastră viaţă!

Dacă cineva se va sili să prelucreze și să îmbunătățească țarina inimii sale și să o semene cu semințele vieții veșnice, atunci va putea cu siguranță să vadă după semănat și secerișul, spre liniștea și mulțumirea sa cea veșnică.

Fericită este calea pe care mergi: „Cel ce merge după Hristos nu merge în întuneric, ci are lumina vieții”.

Dacă nu urâm răul nu putem să iubim binele. Ba chiar mai mult, trebuie să facem binele ca să ne ferim de rău.

Cu cât ni s-ar cuveni să jucăm de bucurie pentru că ne-am învrednicit nu doar a auzi despre Mântuitorul, ci încă a mânca Trupul și a bea Sângele Său.

„Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.”

În timpul acesta vedem îngerii lui Dumnezeu, ca și la conceperea și nașterea Mântuitorului, în timpul postirii de după botez, în timpul agoniei Sale în Grădina Ghetsimani și la Învierea Sa glorioasă.

Sfântul Vasile cel Mare este un exemplu elocvent al felului în care lucrează sfânta isihie asupra omului. Într-o scrisoare adresată prietenului său, Sfântul Grigorie Teologul, el vorbeşte despre isihie, în general, ca despre un început al purificării sufletului, iar despre isihia trupului ca despre înfrânarea limbii, a privirilor, a grăirilor deşarte, şi a auzului.

A te potrivi cu cineva înseamnă a sta față în față cu propria ta imagine. În singurătate, omul caută potrivirea cu Dumnezeu.

Orice bătrânică simplă, care n-a învățat nimic, poate fi luminătoare, dacă în inima ei arde lumina blândeții, iubirii și smereniei, dacă îi iubește pe toți cei care o înconjoară, dacă se străduiește să-i ajute pe toți cu ce poate.