Grăbiți-vă, grăbiți-vă să mergem în lumină, nu vă pierdeți viața voastră fără lumină, în întunericul viciilor și al plăcerilor, pentru că toți sunteți chemați la lumină.

Cei ce sunt în Iisus Hristos – zice Apostolul Pavel – nu trăiesc după îndemnurile firii celei lumești, ci după îndemnurile Duhului. Umblarea după lucrurile firii celei lumești (după cugetul trupului) este vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu, iar umblarea după lucrurile Duhului înseamnă viață și pace.

Degeaba ne zbatem, în zadar împlinim alte porunci creştine, dacă n-avem relaţie cu cineva. Frăţiile voastre trebuie să ştiţi că, inima noastră trebuie să fie mereu liberă pentru Hristos. Că un duşmănel, care stă cocoţat pe acolo pe undeva în zona asta grozavă a inimii, îl îndepărtează pe Hristos din inima ta.

Pământean fiind și a te hotărî să mărturisești pe Dumnezeu cu orice preț și luare în derâdere e o și mai mare bucurie, care te poate duce până la deschiderea ochiului credinței că ți se descoperă Iisus, Fiul lui Dumnezeu.

„Boala aceasta nu este pentru moarte, ci pentru starea lui Dumnezeu, ca să se slăvească Fiul lui Dumnezeu prin ea.”

Biserica trebuie caracterizată după spusele Mântuitorului. Nimeni nu a plecat să slujească învăţătura Mântuitorului fără cuvintele Mântuitorului. Dar, iată, pe drum s-au întâmplat atât de multe lucruri: un Petru s-a lepădat, dar asta nu înseamnă că învăţătura creştină nu a fost adevărată. Dar Petru s-a ridicat cu totul dincolo, mai presus de căderea lui.

„Orice faci, să vezi cu ce scop faci și dacă este bun scopul. Iar dacă faci ceva pentru lauda lumii, nu are nicio valoare!”

Deși viața monahală se deosebește în diferite forme și stadii, cu toate acestea nici unele dintre acestea nu sunt caracterizate de individualism sau trândăvie. Ostenelile trupești sunt lucrarea lui necesară și neîncetată, fie pentru agonisirea celor necesare traiului, fie pentru a rezista în lupta duhovnicească împotriva răutății celei de multe feluri, pe de o parte, fie pentru agonisirea virtuților, pe de altă parte. Versetul din Psalmi „Vezi smerenia mea și osteneala mea și iartă-mi toate păcatele mele” este resortul tuturor mișcărilor lui.

Dacă astăzi mă simt greoi, dacă văd cerul întunecat, știu din experiență că acest sfânt mă va ajuta. Și, într-adevăr, dacă găsim „butonul” unui sfânt, ne încredințăm că sfântul ni le rezolvă pe toate, ne introduce în viața sa și intră și înlăuntrul nostru.

Calea care duce la sfințire și la desăvârșirea în Hristos este pocăința, deoarece „toți am păcătuit și suntem lipsiți de slava lui Dumnezeu”. Acesta este scopul adevăratei pocăințe, ca omul să redobândească Harul dumnezeiesc. Dobândirea Harului nu este ceva în parte, ci înfierea deplină, pe care Hristos o dă credincioșilor prin Biserica Sa.