Odată cu venirea Domnului am trecut de la copilărie la maturitate.

Acesta-i norocul meu, nefiresc, negândit: să-mi fie dat să cred în Dumnezeu și în Hristos.

Să-I aduci lui Dumnezeu jertfă de mulțumire și să-I mulțumești din toată inima, căci prin aceasta Îl îndupleci pe Dumnezeu să-ți facă mai mare bine în viitor.

„M-am înfuriat”, spunea Starețul. „Două-trei zile m-a luptat ținerea de minte a răului. În cele din urmă, fiind aprins de râvnă, m-am rugat spunând: «Sfinte Vasile, Sfinte Teodore Studite, Sfântă Irina a Hrisovalantului, eu mă lupt pentru toate despre care voi învățați, și acum acesta este rodul de care mă bucur?». Și îndată sufletul meu s-a umplut de pace și dragoste față de toți părinții.”

Acest lucru se întâmplă întocmai cu cel ce se roagă cu gura și cu vocea, fără luare aminte.

Dacă am fi uniţi, dacă am fi într-un cuget ca să ne apărăm casa, ne-am apăra de vrăjmaşi şi aceştia nu ne-ar putea face nimic – căci de aşa ceva, mii şi mii sunt puşi pe fugă. De ce? Pentru că este o uriaşă putere dumnezeiască unită; este tărie şi cuget.

Căința nu doar cere iertarea de păcate, ci își cunoaște încă neputința și nimicnicia în fața lui Dumnezeu. E însoțită de smerenie, de frica de Dumnezeu și aducerea-aminte de moarte.

Luarea-aminte la sine, în adâncă însingurare, aduce roade duhovniceşti de mult preţ.

Trebuința de a lua parte și trupul la rostirea rugăciunii, rezultă din îndemnul apostolului: „Preamăriți-L pe Dumnezeu în trupul vostru și în duhul vostru, ca unele ce sunt ale lui Dumnezeu” (I Corinteni 6, 20).

Întâlnirea noastră și călătoria noastră împreună cu Hristos cel Înviat cu siguranță ne va conduce la o viață nouă în Hristos cel Înviat, la izbăvire și la îndumnezeire. Astfel, iubiți cititori, ajutați de modelul Sfintei Maria Magdalena, ar trebui să imităm marile ei virtuți, luând putere și de la închinarea la sfintele ei moaște care sunt izvor de har și binecuvântare.