Ne dăruiește puterea Lui tainică pentru a-i birui pe vrăjmașii cei nevăzuți.

Chiar dacă viața noastră s-ar întinde șaptezeci sau optzeci de ani, ca nimic este, în comparație cu vecii nesfârșiți. Da, frații mei, da, vă rog, să ne înfățișăm bine înaintea Domnului Atotțiitorul. Să devenim cu bun nume și pe pământ, și în cer, urmând părinților. Să ne aducem aminte unii de alții în veacul viitor, nu cu învinuire și întristare, ci mai degrabă cu bucurie și fericire și voioșie, când vor fi răsplătirile pentru cele viețuite aici, când Judecătorul va ședea pe tronul slavei Lui.

Cuvintele acestea: Mântuitor, mântuire se folosesc în legătură cu eliberarea de păcat, deci se face o legătură între om şi Dumnezeu, păcatul fiind călcarea Legii lui Dumnezeu cu deplină voinţă şi ştiinţă. Deci, orice om care păcătuieşte se face vinovat în faţa lui Dumnezeu şi aduce asupra lui, pe lângă vină, şi o neputinţă de pe urma păcatului, o înrobire, o asuprire.

Bucură‑te întru Domnul și‑I dă Lui mulțămită, că deși greșești înaintea lui Dumnezeu cu întuneric de întunericuri, cu milostivire prin pocăință te primește.

Nu mulțime de rugăciune vrea de la noi Dumnezeu, dar rugăciune cu frică de Dumnezeu și umilință, așa cum i-a poruncit îngerul Domnului, Marelui Pahomie. Străduința ta trebuie să fie îndreptată nu la numărul rugăciunilor, dar la gândirea adâncă și atenție, ca tot ce îndeplinești să fie primit de Dumnezeu.

Biserica noastră a rânduit ca preoţii să fie căsătoriţi, să aibă familie, pentru că păstoresc familii. Atunci, având sentimentul de părinte, sentimentul de tată, îl poate lărgi şi asupra altora. Şi e dator să facă lucrul acesta, dat fiind faptul că e părinte. Deci, nu-i numai un fel de judecător, un fel de străin la care vine cineva şi îi spune anumite lucruri, îi încredinţează anumite lucruri şi el dă o sentinţă.

Înainte de toate, trebuie să ne fie limpede un lucru: Dumnezeu ne-a zidit nu pentru durere, ci pentru bucurie. Unde îl vedem noi mai întâi pe om? În Rai!

Avem nevoie întâi de toate, de adevărata redescoperire a adevăratului sens al Sfintei Împărtășanii. Avem nevoie, și mai mult, de redescoperirea Sfintei Împărtășanii ca hrană esențială ce are rolul de a ne uni cu Hristos. Avem nevoie de redescoperirea adevăratului sens al pregătirii ca centru al vieții noastre duhovnicești.

N-am fost uitați de Domnul nici noi, cei ce suntem aici, în sfânta Lui biserică, pomenind această întâmplare. Fericiți suntem noi care nu L-am văzut, însă credem în El!

Hristos Însuși a apărut înaintea ucenicilor Săi și i-a întărit, le-a dat binecuvântări și le-a umplut sufletul de pace. Le-a amintit despre toate câte îi învățase, despre Învierea Lui, care fusese prevestită în Vechiul Testament, toate câte se spuneau în tradițiile lor de zi cu zi. În felul acesta, i-a adus din nou lângă El, acum și mai aproape.