La post cea mai mare luptă o duce creștinul cu setea, nu cu foamea.

Fiecare faptă a noastră, pentru a fi plăcută lui Dumnezeu, și fiecare virtute, are nevoie de discernământ.

Slavă Domnului și milostivirii Lui, că mult ne iubește și ne dă pacea Lui și harul Sfântului Duh.

Să ne rugăm cum putem și cât mai mult și văzând Dumnezeu râvna noastră ne va ajuta să dobândim rugăciunea cea adevărată.

Orice efort al nostru, când nu este însoţit de smerenie, se arată străin de voinţa dumnezeiască. Acesta să fie criteriul pentru toate faptele noastre şi pentru întreaga noastră viaţă!

Dacă cineva se va sili să prelucreze și să îmbunătățească țarina inimii sale și să o semene cu semințele vieții veșnice, atunci va putea cu siguranță să vadă după semănat și secerișul, spre liniștea și mulțumirea sa cea veșnică.

Fericită este calea pe care mergi: „Cel ce merge după Hristos nu merge în întuneric, ci are lumina vieții”.

Dacă nu urâm răul nu putem să iubim binele. Ba chiar mai mult, trebuie să facem binele ca să ne ferim de rău.

Cu cât ni s-ar cuveni să jucăm de bucurie pentru că ne-am învrednicit nu doar a auzi despre Mântuitorul, ci încă a mânca Trupul și a bea Sângele Său.

„Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.”