Du-te de te lipește de omul ce se teme de Dumnezeu.

Luni, 26 august, la Catedrala Mitropolitană din Iași a avut loc festivitatea de deschidere a celei de a IV-a ediții a Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din Moldova.

Ucenicul în­vață mai mult de la Bătrân din pilda viețuirii sale, trăind alături de el, văzând cum depășește Bătrânul anumite încercări, decât din cuvintele acestuia.

Iubirea către fratele cultivă iubirea către Dumnezeu. Suntem fericiți atunci când îi iubim în taină pe toți oamenii. Vom simți atunci că toți ne iubesc. Nimeni nu poate ajunge la Dumnezeu dacă nu trece prin oameni. Iubirea de sine este egoism. Să nu cerem „eu să stau, eu să merg în Rai”, ci să simțim pentru toți această iubire. Ați înțeles? Aceasta este smerenia.

Atunci când încercăm vreun necaz, trebuie să-I mulţumim lui Dumnezeu, ca nişte fii buni ai răbdării. Dacă-I mulţumim doar pentru cele bune, ne vom asemăna cu iudeii nerecunoscători.

Raiul, această dragoste dumnezeiască, Pâinea cea cerească, se revarsă în inimile noastre ori de câte ori ne împărtășim cu Trupul și Sângele lui Hristos, în Sfânta Împărtășanie. Și fiecare, după vrednicia lui, simte mai mult sau mai puțin mireasma acestui Rai, pe care ni-l dăruiește Domnul prin Sfânta Împărtășanie.

Unde este adevărul lui Dumnezeu, acolo slava noastră trebuie nesocotită cu desăvârșire. Nu te gândi ce și cum să spui, ci vorbește fără niciun artificiu ce-ți va pune Dumnezeu în inimă, cu desăvârșită nădejde în El.

Dacă vom reacţiona la amărăciunile vieţii pe dos de cum povăţuieşte Apostolul, fară smerenie şi rugăciune, singuri vom crea terenul propice pentru stres. Bineînţeles, smerenia nu înseamnă pasivitate, capitulare. Dimpotrivă, ea presupune activitate lăuntrică: pocăinţă, înţelegere a situaţiei, apreciere a valorilor şi întoarcere către Dumnezeu, cerând ajutor. Fără aceasta va fi mult mai greu să rezistăm stresului şi mult mai uşor să ne pierdem echilibrul sufletesc.

Rugăciunea lui Iisus, ca să fie de folos omului, trebu­ie neapărat însoţită de teologia Bisericii Ortodoxe şi de o viaţă îmbisericită, în chip deosebit de dumne­zeiasca Împărtăşanie, căci rugăciunea aprinde dorul pentru dum­nezeiasca Împărtăşanie, iar împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos sporeşte setea de rugăciune.

Noi primim darurile lui Dumnezeu în orice moment al vieții noastre. Trebuie să facem însă un efort pentru a primi acest dar și cel mai important este a ști cum să facem să dureze acest dar în noi.