Prin nimic altceva nu se nimicește moartea, decât prin Cruce. Minunate, dumnezeiești și mărețe sunt toate minunile lui Hristos, dar mai minunată decât toate este cinstita și de viață făcătoare Crucea Domnului.

La Tatăl nostru nu implorarea vine pe primul loc, ci acceptarea și încuviințarea. Dacă vom putea ajunge la aceasta, atunci vom descoperi libertatea, libertatea față de nevoia de a face un lucru sau altul. Calea spre înainte este foarte simplă: pas cu pas. Noi complicăm lucrurile prin temerile noastre. Această libertate ne permite să privim totul prin „prisma divinului”: și totul pare plin de minuni!

Noi avem bucurie când există o rânduială. O rânduială a mesei de exemplu. Este foarte important să avem rânduială chiar și la masă. Dumnezeu ne-a făcut orânduiți, pe fiecare dintre noi. Spre exemplu: nu încetăm să respirăm. Ce ar fi, atunci când ne culcăm, să nu mai respirăm?

Niște lucruri care nu au formă fizică, ci au numai o formă de gândire, o formă nevăzută cu ochii trupului, și acestea întinează pe om. De ce? Pentru că gândurile cele rele, în speță, pornesc din inima omului.

Ne dăruiește puterea Lui tainică pentru a-i birui pe vrăjmașii cei nevăzuți.

Chiar dacă viața noastră s-ar întinde șaptezeci sau optzeci de ani, ca nimic este, în comparație cu vecii nesfârșiți. Da, frații mei, da, vă rog, să ne înfățișăm bine înaintea Domnului Atotțiitorul. Să devenim cu bun nume și pe pământ, și în cer, urmând părinților. Să ne aducem aminte unii de alții în veacul viitor, nu cu învinuire și întristare, ci mai degrabă cu bucurie și fericire și voioșie, când vor fi răsplătirile pentru cele viețuite aici, când Judecătorul va ședea pe tronul slavei Lui.

Cuvintele acestea: Mântuitor, mântuire se folosesc în legătură cu eliberarea de păcat, deci se face o legătură între om şi Dumnezeu, păcatul fiind călcarea Legii lui Dumnezeu cu deplină voinţă şi ştiinţă. Deci, orice om care păcătuieşte se face vinovat în faţa lui Dumnezeu şi aduce asupra lui, pe lângă vină, şi o neputinţă de pe urma păcatului, o înrobire, o asuprire.

Bucură‑te întru Domnul și‑I dă Lui mulțămită, că deși greșești înaintea lui Dumnezeu cu întuneric de întunericuri, cu milostivire prin pocăință te primește.

Nu mulțime de rugăciune vrea de la noi Dumnezeu, dar rugăciune cu frică de Dumnezeu și umilință, așa cum i-a poruncit îngerul Domnului, Marelui Pahomie. Străduința ta trebuie să fie îndreptată nu la numărul rugăciunilor, dar la gândirea adâncă și atenție, ca tot ce îndeplinești să fie primit de Dumnezeu.

Biserica noastră a rânduit ca preoţii să fie căsătoriţi, să aibă familie, pentru că păstoresc familii. Atunci, având sentimentul de părinte, sentimentul de tată, îl poate lărgi şi asupra altora. Şi e dator să facă lucrul acesta, dat fiind faptul că e părinte. Deci, nu-i numai un fel de judecător, un fel de străin la care vine cineva şi îi spune anumite lucruri, îi încredinţează anumite lucruri şi el dă o sentinţă.