Când zicem: „Iisuse, Fiul lui Dumnezeu”, noi rostim deja numele Tatălui și al Fiului, și când zicem Hristos, ne referim la ungerea pe care a primit-o Fiul lui Dumnezeu prin puterea Duhului Sfânt. Deci, în câteva cuvinte, Îl măr­turisim pe Dumnezeu Cel în Treime.

Unde nu există deloc mângâiere omenească, acolo împărățește Dumnezeu și atunci veselia se revarsă în afară, pentru că este multă și nu mai încape în inimă.

Fără rugăciune ne aflăm departe de Dumnezeu, uneori nervoși, alteori deznădăjduiți și deseori neîmpliniți. Doar prin rugăciune putem afla pacea din sufletul nostru.

Împodobiți-vă prin curăție, gătiți-vă cu înfrânarea, îmbogățiți-vă cu fapta bună, slăviți-vă prin smerenie, înălțați-vă la cer prin nepătimire, măriți-L pe Domnul împreună cu îngerii, săgetați-l pe potrivnicul prin temerea de Dumnezeu, biruiți-l împreună cu Sfântul David prin invocarea treimică, trimițând, ca o întreită piatră, împotriva lui Goliat cel înțelegător sfânta voastră rugăciune, pururea luminoși, pururea curățiți, pururea cerești, ca să se spună și către voi, ca din gura Domnului, «voi nu sunteți din lumea aceasta».

În Biserică, lucrurile se realizează prin şuvoiul de har care porneşte din Dumnezeu şi care ajunge până la om aşa cum vin razele soarelui pe pământ, cum se răspândeşte lumina. Tot aşa este şi mântuirea, ceva ce se realizează din darul lui Dumnezeu, din puterea lui Dumnezeu, ceva ce se realizează cu ajutorul lui Dumnezeu. Fără asta nu există mântuire!

Să cinstim creația lui Dumnezeu, dar mai presus de orice, să-L cinstim pe Creatorul a toate.

Hristos, Dumnezeul nostru, cel blând şi adevărat, îndelung răbdător, a chivernisit toate câte a făcut cu milă, căci ale Lui sunt toate şi Lui I se cuvine slava.

Ce este viaţa aceasta faţă de veşnicie? O clipă care nu înseamnă nimic! Niciunul dintre oameni nu a rămas nemuritor pe pământ, dar noi trăim de parcă am fi fără moarte. Gândul la moarte şi veşnicie ne scapă, ne devine cu desăvârşire străin. Aceasta este o mărturie limpede a faptului că neamul omenesc se află în starea de cădere. Este nevoie de luptă cu noi înşine și de răbdare pentru a îndura cu nădejde nevăzutele furtuni sufleteşti.

„Nu trebuie să numim sau să socotim pe vreunul rău, ci pe toţi să-i vedem, cum am spus, ca buni. Chiar dacă ai vedea pe vreunul tulburat de patimi, să nu urăşti pe fratele, ci patimile care-l războiesc.” (Sfântul Simeon Noul Teolog)

O iubire prin care cineva se jertfește pe sine pentru alții e și cea mai rațională, dar și cea mai greu de înțeles.