În această duminică, de marele praznic al Pogorârii Duhului Sfânt, la Catedrala Mitropolitană din Iași Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. Potrivit rânduielilor liturgice, după oficierea Sfintei Liturghii, s-a săvârșit slujba Vecerniei plecării genunchilor și s-au citit cele șapte rugăciuni speciale, care amintesc de cele șapte daruri ale Duhului Sfânt. La final, ieșenii au primit ramuri de tei binecuvântate, în amintirea momentului în care Duhul Sfânt s-a pogorât peste Sfinții Apostoli în chip de limbi de foc.

Limbile de foc „peste fiecare dintre apostoli” au restabilit unitatea neamului omenesc, care a fost amestecată la zidirea Turnului Babel, și astfel a fost înnoită în Duhul Sfânt – o unime de cuget, o armonie, o nouă realitate eshatologică. Atunci „s-a născut Biserica, noul Israel al lui Dumnezeu, neam ales, preoție împărătească, neam sfânt, popor agonisit de Dumnezeu”, adică popor afierosit lui Dumnezeu.

Oarecând limbile au dezbinat lumea și au sfărâmat unirea cea păcătoasă, iar acum limbile cele de foc iarăși au adus unirea în lume și cei dezbinați iarăși s-au legat unii cu alții.

Mărturisirea cea deasă pricinuiește și acest folos de pe urmă: fiindcă oprește și înfrânează pe oameni de la păcat.

Când ne deprindem a lucra din inimă, atunci nu avem nevoie a ne deprinde cum să ne rugăm – pentru că atunci facem lucrurile din inimă, și gândurile sânut din inimă, și rugăciunea este din inimă.

De la cel bolnav și neputincios, Preabunul Dumnezeu nu cere post, privegheri, mătănii și altele de acest fel pentru a se putea împărtăși cu Sfintele Taine, nici de la cel sărac nu pretinde milostenie.

Când omul este liber de poveri interioare, de griji, neliniști, tensiuni în relații, confuzie în gânduri, simțăminte grele față de ceilalți, atunci înțelegi cât se eliberează mintea, adică omul interior.

Să alergăm în mod firesc, la căutările și faptele ușor de atins arătate nouă de Sfinții Părinți purtători de Duh, prin care putem să ni-L facem milostiv pe Dumnezeu și să Îl plecăm să ne dea nouă darul Duhului Lui Celui de viață făcător și ajutor pentru unirea noastră cu El și pentru îndumnezeirea noastră.

Domnul Și-a dat chiar trupul Său propriu și prin această înnoire a vieții nu numai că repară firea îmbolnăvită a sufletului nostru, făcând-o mai bună, ci însuși sângele Său îl varsă în vinele inimilor celor ce se împărtășesc, făcând de acum să răsară înlăuntrul lor însăși viața Mântuitorului.

Trebuie să avem o inimă plină de milă și nu numai să-i iubim pe oameni, ci să ne fie milă de fiecare făptură, de tot ce a fost făcut de Dumnezeu.