Noi nu avem puterea să ne depășim pe noi înșine, oricât am fi de luători aminte la viața noastră, și oricât am ști lucrurile acestea nu ne putem realiza noi pe noi înșine, ci avem trebuință de ajutorul lui Dumnezeu.

Când s-a apropiat de Domnul Hristos, el de fapt și-a mărturisit credința. A spus că are un servitor care este bolnav și l-a rugat pe Domnul Hristos să-l vindece. Avea credința că Domnul Hristos poate lucrul acesta. Dar avea credința că poate să facă lucrul acesta de la depărtare, nu numai din apropiere.

Și a făcut Ilie ca, prin foamete, întreg poporul să postească, ca să îndrepte răutatea oamenilor, pricinuită de desfătare și de viață desfrânată.

Sfinții Enoh și Ilie vor avea mare putere să străbată tot pământul cu fel de fel de minuni. Au să facă minuni mari și semne în Ierusalim ca să întoarcă pe evrei, căci ei nu se întorc până nu vin Ilie și Enoh.

Atunci când purtăm atât binele, cât și necazurile, cu aceeași încredere că sunt rânduite sau îngăduite de Domnul anume pentru mântuirea noastră, mare veselie se face în Cer!

„De câte ori să zic?”, m-a întrebat cineva. I-am răspuns: „Să zici o dată și să nu mai termini niciodată!”.

Și numai văzându-l pe Sfântul Antonie oamenii beneficiau de puterea ce ieșea din el ca din Hristos.

Inima este ca o baterie care se încarcă continuu. Nu obosește, nici nu îmbătrânește; puterea ei nu se istovește niciodată. Dar pentru aceasta trebuie să ne punem inima să lucreze.

Unii dintre cei mai buni creștini cunoscuți vreodată au fost și cei mai mari pătimitori, și cu toate acestea nimic nu a pu­tut să le strice odihna.

Putem să ne încredem cu totul în El pentru a ne îmbogăți viața. El știe când e nevoie de durere, când anume pierderea este singura cale de a câștiga.