Insistența cu care ceri și încrederea pe care o ai, nădejdea pe care o ai că Dumnezeu îți va împlini, aceea te ajută. Dar să nu aștepți să-ți dea Dumnezeu fără să bați și fără să ceri ce ai zis. Rugăciunea trebuie făcută permanent.

Cea mai puternică rugăciune este pomenirea numelui lui Iisus Hristos. Cu răbdare și practică, Rugăciunea lui Iisus ajunge să facă parte din viața noastră, la fel ca aerul pe care-l respirăm.

Toate acestea sunt un miracol, o minune e existența noastră, un miracol în fața căruia mă închin și mă cutremur și mă desfăt văzând toată creația lui Dumnezeu.

Lumânarea aprinsă înseamnă o mărturisire, un crez: cred în lumină, cred în Hristos!

Când cugeți la Dumnezeu, roagă-te stăruitor, ca Domnul să-și amintească de tine când Îl vei uita pe El. Fie ca, în toate să-ți fie învățător Iisus Hristos.

„Fericiți cei săraci cu duhul, că acelora este Împărăția Cerurilor”. După mărturia obștească a Sfinților Părinți, cei săraci cu duhul sunt cei smeriți.

În clipa aceea, cele pe care preotul le iartă pe pământ sunt iertate și în Ceruri! Este, oare, o milă mai mare decât aceasta?

Când rugăciunea izvorăște numai din întristare față de cineva aflat în viață sau care a murit, ea este liberă de orice legătură pătimașă. În această rugăciune, sufletul se întristează pentru acesta și se roagă din inimă, și aceasta e un semn al milei lui Dumnezeu.

„Am simțit o adâncă durere pentru norod și m-am rugat cu lacrimi: Doamne, potolește furtuna, liniștește valurile, ai milă de oamenii Tăi chinuiți și scapă-i. Și îndată furtuna a încetat, marea s-a liniștit și oamenii liniștindu-se au mulțumit lui Dumnezeu.”

Așa e și omul: uneori e în slavă, alteori în necinste. Dar cine iubește pe Dumnezeu, acela Îi mulțumește pentru orice întristare și rămâne liniștit atât în cinstire, cât și în înjosire.