Povața mea este următoarea: să așteptăm și să îndurăm necazurile fără crâcnire, fără supărare, astfel încât, prin hăți­șul des al întâmplărilor, nu cumva să pierdem veridicitatea chipului uman.

El cere o pocăinţă hristocentrică, adică schimbarea vieţii, care-L va avea în centru pe Hristos, Dumnezeu-Omul şi nu diferitele fariseisme sau alte ipocrizii religioase şi ciudate. Schimbarea aceasta va face sufletul să vieţuiască şi să fie luminat de Duhul Sfânt. 

Fără obligații nu pot exista nici drepturile. Altfel, totul s-ar transforma într-un haos, pentru că viața înseamnă și a da și a primi. Dacă dai, primești. 

Viteza cu care se desfășoară toate, societatea de consum, lipsa credinței precum și o anumită predispoziție genetică ne conduc spre boala contemporană care ne afectează pe toți, numită stres.

El este cel ce le îngăduie pentru ispășirea unor păcate ale noastre. Niciodată să nu învinovățim pe nimeni, ci totdeauna noi să ne socotim vinovați de ceea ce ni se întâmplă. Și să nu ne mirăm.

Și după cum aceia care câștigă concursul, capătă experiență, și la rândul lor își formează discipoli pe care să-i inițieze să câștige și ei medalii și concursuri, tot cam așa ne folosim și noi de virtuțile și experiențele sfinților, pentru a ne fi mai ușor spre câștigarea luptei.

Această neputrezire a trupului este o excepție, o abatere de la legile firești, ca prin aceasta noi să-L preamărim și să credem că Harul lui Dumnezeu lucrează în lume, acolo unde este chemat.

Copiii nu cunosc răul, vulgaritatea și mizeria care pătrund în inima adulților, a celor care nu au putut să își păstreze măcar parțial puritatea inimii. Doar această puritate poate dărui pacea adevărată, bucuria și fericirea.

Să alungăm dorința de răzbunare și să ne iertăm unii altora greșelile. Să-I arătăm Domnului rana noastră și să ne rugăm, chiar și cu inima grea, pentru cei care ne-au rănit: „Doamne, binecuvântează-i pe cei care m-au rănit și vindecă inima mea ca să pot ierta. Doamne, binecuvântează-mă și pe mine și vindecă Tu rănile pe care eu le-am provocat altora”.

Mai devreme sau mai târziu, mândria va aduce necinste, iar omul mândru cade, pierind cu tot cu încrederea de sine, cu toate planurile și calculele sale. Domnul nostru Iisus Hristos ne-a învățat și ne-a demonstrat prin exemplul propriei vieți smerenia și ascultarea de voia lui Dumnezeu.