Pricina tuturor relelor este absența dragostei. Osândirea, vorbirea de rău, lăcomia, răpirea ce­lor ale altuia, uneltirile, viclenia, faptele josnice, temerile, frica, nedreptățile, mărturia mincinoa­să, toate acestea sunt posibile tocmai din pricina absenței dragostei. Capriciile, răutățile, nerăb­darea și neiubirea de oameni, conlucrează siste­matic spre a pogorî în suflet anxietatea pentru totdeauna.

Cu mult timp înainte, cel mai mare propovă­duitor al tuturor veacurilor, Sfântul Ioan Gură de Aur, descriind această stare a creștinilor, spunea acestea: „Nu pot găsi cuvinte de jelanie pentru o tragedie ca aceasta în care fiecare se răzvrătește împotriva celuilalt, oamenii se mănâncă și se sfâ­șie între ei, care pentru bani, care pentru slavă, în vreme ce alții, simplu și fără cuvinte, batjocoresc și umilesc; astfel, își fac unii altora numeroase răni; privesc, așadar, în această luptă, morți mai mulți decât cei căzuți pe câmpurile de luptă, ast­fel încât însuși numele de creștin a ajuns a fi fără de noimă”. Nu socotesc cuvintele Sfântului Ioan o simplă figură de stil, retorică, ci, dimpotrivă, cred că ele descriu fără greș epoca noastră.

În absența unui generozității sufletești, rămân a se înstăpâni răzbunarea și revanșa, astfel încât astăzi peste tot bântuie războaie și tulburări în sânul aceluiași popor. În acest tip de război, cu totul special, omorându-i pe alții, te ucizi pe tine însuți, și rănindu-i pe ceilalți, îți aduci vătămare și ție. „Nu lovi”, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, „pe cel lovit de patimi!”. „Însănătoșirea” aceluia va veni doar printr-o discretă toleranță, prin iubirea dragostei, a adevărului și a păcii!

Cele spuse până aici să nu fie socotite manual cu duhovnicești povețe, ci salut din inimă către omul închis în sine, înfricoșat și cuprins de anxie­tate care, în ciuda tuturor greutăților, întâmplări­lor și sfârșitului căii sale, continuă a căuta senină­tatea. Tare m-aș mai bucura, dacă aș izbuti nu să vă conving, ci măcar să vă fac să vedeți cum săr­manul află mângâiere în sărăcia sa, cum bogatul află în averea sa o altfel de siguranță, cum învățătorul învață și el în timp ce îi dăscălește pe alții, cum lucrătorul, adeseori, află mai multă bucurie decât chiar stăpânul său. Vreau să spun că nu vom scăpa de anxietate răsturnând structurile so­ciale. Nu vom afla pacea schimbând cartierul, mijloacele de transport, hainele sau tovarășul de viață. Ci liniștea și mult dorita blândețe sunt ur­marea unei conștiințe împăcate, întrajutorarea și dialogul ziditor. În aceste condiții, cele mai mari rele sunt înstrăinarea, împietrirea, neînțelegerea și separarea de ceilalți. Și cum să nu precumpă­nească anxietatea când atât de stăruitor lucrează împreună trufia și invidia?

(Monahul Moise Aghioritul, Tristețea anxietății și bucuria nădejdii, Editura Sophia, p. 59-61)