Odată ce am iubit zidirea mai mult decât pe Ziditorul, ne facem vrăjmași ai lui Dumnezeu și ne despărțim de Dumnezeu după dreptate, că ne-am închinat zidirii și nu lui Dumnezeu.

Poporul nostru nu a făcut caz de un umanism lăudăros, care vrea să se facă văzut, ci de o omenie care înseamnă în primul rând respectul unuia pentru celălalt. El a fost prin aceasta cel mai apropiat de smerenia arătată de Fiul lui Dumnezeu prin întruparea Sa (chenoza).

Când a venit Mântuitorul pe fața pământului, de atunci și poporul român s-a făcut popor, așa că noi n-am cunoscut altă credință decât desăvârșita Ortodoxie.

Să nu uităm niciodată evlavia, râvna și jertfa domnitorilor, strămoșilor și părinților noștri, cu care ei au apărat de-a lungul aproape a două mii de ani, patria și această credință.

Cu numele lui Iisus spus întâi cu gura, apoi cu mintea, pătrundem din afară spre înlăuntrul nostru către Iisus, Care la rugăciunea noastră bate război cu potrivnicul din gânduri și ne izbăvește de asupririle patimilor.

De unde atâta pustiire? De la o clipă fără de Dumnezeu a minții, clipă în care vrăjmașul i-a furișat undița iadului pe gât, învăluită meșteșugit într-o momeală a unui lucru sensibil al lumii de aici.

„Dumnezeu este îndelung răbdător și mult milostiv, dar nepedepsit nimic nu lasă” (Naum 1, 3). El așteaptă o vreme să vadă: ne grăbim noi cu pocăința de bunăvoie sau nu; învățăm din necazurile altora sau așteptăm să ne spargem și noi capul de ele, ca și ei?

Preotul duhovnic urmărește două scopuri principale: să-l facă pe credincios cât mai conștient de gravitatea păcatelor mari care i-au devenit patimi și să-l poată determina să ia hotărârea ca în viitor să nu le mai facă.

Omul, când se roagă, este în dialog direct cu Dumnezeu, Îi mulțumește pentru viață și darurile primite, Îi cere cele de nevoie sau Îl preamărește pentru frumusețea lumii și pentru că ne-a adus mântuirea. Diavolului însă nu-i place această convorbire ca între fiu și Tată, mai ales când omul Îi cere lui Dumnezeu iertare de păcate, atunci el vrea cu orice preț să-l tulbure.

Se spune, pe drept cuvânt, că Dumnezeu e așa de mare încât nu încape în întreaga lume, și tot acest Dumnezeu este așa de mic încât încape într-o inimă curată!