Așa cum există multe moduri de viață, la fel există și multe locuri lângă Dumnezeu, care se deosebesc și se împart după vrednicia fiecăruia. Și omul lucrează o virtute, un altul pe alta, celălalt multe împreună sau pe toate, desigur, dacă aceasta este cu putință.

Însăși această neputință, însăși această slăbiciune extremă sensibilizează, ajută omul să strige după un Mijlocitor, să se arunce spre Hristos cu toată ființa sa.

Hristos Milostivnic ‒ Cel Căruia Îi este a ne milui ‒ cu un singur cuvânt și dintr-odată anulează păcatele unei vieți întregi: ale femeii păcătoase, ale femeii adultere, ale vameșului Zaheu, ale tâlharului celui bun.

Tot cel ce purcede pe Calea Domnului primește, prin puterea Crucii și a învierii Sale, harul lărgirii inimii care îl face să devină universal. De aceea Sfântul Pavel îi îndeamnă pe corinteni: „Fraților, lărgiți și voi inimile voastre” (II Corinteni 6, 13).

Toate felurile de părăsire sunt mântuitoare și pline de bunătatea și de iubirea de oameni a lui Dumnezeu.

De cine mă voi înfricoșa, avându-L pe Hristos apărătorul meu?

Pentru cinci pricini se zice că ne lăsăm de către Dumnezeu ca să ni se dea război de la diavoli.

Dacă postul, care constituie numai un element al întregului ciclu al ascezei, poate aduce atâtea bunuri duhovnicești, atunci lucrarea împreună a tuturor formelor care constituie asceza, ce fel de transformare a omului lucrează?

Simțeam că existența mea smerită slujește în acea oră unei taine. Mă chema un bătrân cu totul alb, a cărui viață era o rugăciune neîncetată, un cânt creștin preaînalt, să fiu de față lângă patul lui de moarte, să aud ultimele lui răsuflări.

Un suflet care se străduiește capătă cu siguranță putere de sus; cel care luptă cu răul îl va învinge cu ajutorul harului.