Puterea rugăciunii și a metanierului este mărturisită chiar de diavol
Diavolul ne împiedică să spunem rugăciunea, ca să ne poată înrobi mai ușor. Ne aduce nepăsarea, grijile lumești, mii de piedici, cu unicul scop ca să ne împiedice să facem rugăciunea. Așa cum s-a arătat din multe evenimente întâmplate, demonii se înfricoșează de Numele lui Hristos. Ei înșiși au mărturisit, prin gura oamenilor, că sunt arși, când aceștia se roagă.
Era odată un călugăr care căzuse în multă nepăsare, încât nu-și mai făcea nici canonul, și voia să se întoarcă în lume. Deci s-a dus în locul lui natal, Kefalonia, unde se știe că aleargă cei demonizați, datorită vindecărilor făcute de Sfântul Gherasim. Deci și acesta, mergând să se închine la Sfântul, s-a întâlnit pe drum cu o demonizată, care i-a zis:
‒ Știi ce ții în mâna ta? Ah, dacă ai ști, nenorocitule, ce ții în mână! Dacă ai ști cât mă arde acest metanier, pe care tu îl ții din obișnuință, din rutină!
Călugărul a rămas ca trăsnit, a fost voia lui Dumnezeu ca demonul să-i vorbească în acest fel, și și-a revenit. Dumnezeu l-a luminat și și-a zis în sinea lui:
‒ Iată, uite ce fac eu, nenorocitul! Țin în mâna mea cea mai puternică armă, și nu pot să biruiesc un diavol! Și nu numai că nu pot să-l răpun, dar mă trage și mă duce unde voiește! Am păcătuit, Dumnezeul meu!
Și în același moment a plecat pocăit la mănăstirea lui. Și venind, a pus iarăși început bun și atât a sporit în rugăciune și în viețuirea monahală, încât s-a făcut pildă de folos multora. Și eu, nenorocitul, l-am apucat pe acest călugăr. Și nu auzeai din gura lui decât: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”, neîntrerupt. Îi spuneai ceva, el scotea două cuvinte și limba lui se întorcea de îndată la rugăciune. Atât de mult își obișnuise limba, într-o asemenea măsură se schimbase! Și să luăm seama că valoarea rugăciunii și a metanierului i-a descoperit-o – desigur, fără să vrea – diavolul, după judecățile și sfaturile nepătrunse ale Celui Preaînalt!
(Avva Efrem Filotheitul, Sfaturi duhovnicești, traducere de Părintele Victor Manolache, Editura Egumenița, Alexandria, 2012, pp. 45-46)