Dacă cineva ne face să săvârșim ceva rău sau spune ceva ce ne mâhnește – de pildă vreun om bă­trân sau bolnav, sau vreun ieșit din minți – nu te mâhni, ci mai curând ajută-le.

Vouă vi se cade să-I aduceți Domnului Iisus Hristos cățui de aur pline de tămâia milostivirii voastre față de săraci, de dragostea voastră, de compătimirea voastră.

Sfânta noastră Biserică pomenește pe femeile purtătoare de mir în această Duminică și-n toată săptămâna care urmează și le pomenește la slujba de dimineață din fiecare Duminică în cuprinsul acelor alcătuiri pe care noi le numim „Troparele Învierii”, în care se spune că femeile au amestecat mirurile cu lacrimi, și s-au învrednicit să cunoască Învierea Mântuitorului nostru.

Mironosițele și Apostolii închipuie cele două laturi ale vieții noastre: simțirea și chibzuință. Fără simțire, viața nu e viață; fără chibzuință, viața e oarbă – irosește mult și dă puțină roadă sănătoasă.

Ar părea că e de-ajuns să spui „Doamne, miluiește!” o singură dată în rugăciune; însă noi o spunem de trei ori, și de douăsprezece ori, și de patruzeci de ori. Aceasta se face pentru sufletele chinuite, ce nu pot nici mă­car să rostească „Doamne, miluiește!”.

Cu cugetele rele trebuie să te lupți și să le gonești prin Rugăciunea lui Iisus.

Când vei fi mâhnit și descurajat și asaltat de grele încercări, spune doar atât: „Doamne, păzește, mântuiește și miluiește pe robul Tău!”.

Într-adevăr era ca și cum ai fi văzut o întreagă țară plină de cucernicie și curăție. Căci nu există acolo cel nedrept și cel nedreptățit.

Din nefericire, oamenii ne tulbură cu patimile lor: cei nervoși cu nervii lor, cei vorbăreți cu limbuția lor, cei invidioși cu relele lor, depravații cu provocările lor trupești etc. Patimile lor stârnesc patimile noastre. Și patimile noastre, odată stârnite, îndepărtează liniștea.

Cum va putea să uite păcătosul care nădăjduiește în mila lui Dumnezeu atitudinea Domnului Iisus Hristos înaintea acelei femei pe care o prinseseră în adulter?