Patima ocupă locul mișcării firești a sufletului și se preface într-un „țesut patologic” nou, pervertit, al acelui suflet care începe să trăiască prin patimi, în loc să vieze întru însușirile lui legiuite ce i-au fost hărăzite.

„Da, păcatul săvârșit de tine este (ori ar putea fi) foarte greu. Însă important nu este doar să te căiești de acest păcat, de această faptă ori greșeală săvârșită, ci mult mai important este să ajungi la pocăința pentru patima care a născut ori naște permanent acest păcat, și care pentru tine a a devenit o boală primejdioasă.”

Sfânta Evanghelie pentru noi, dreptmăritorii creștini, este prilej de întâlnire cu Domnul Hristos, este Hristos în mijlocul nostru. Sfânta Evanghelie este considerată ca o icoană cuvântătoare.

Pentru a putea răbda suferința morală și pentru a putea profita de ea, trebuie să ne smerim.

Cum primim pe Domnul Hristos întreg în ceea ce privește Trupul și Sângele – și e un lucru tainic, un lucru peste înțelegere – tot așa primim și pe Hristos întreg în ceea ce este El, adică nu numai Trupul și Sângele, ci Trupul unit cu sufletul și cu dumnezeirea.

Joi după-amiază, la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, a fost săvârșită slujba Pavecerniţei Mari, în cadrul căreia a fost citită a parta parte din Canonul Sfântului Andrei Criteanul, de către Înaltpreasfințitul Teofan, mitropolitul Moldovei și Bucoveni, alături de un sobor de preoți și diaconi.

Joi, în a patra zi din Postul Sfintelor Paști, la Catedrala Mitropolitană din Iași, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a săvârșit slujba Pavecerniței Mari, în cadrul căreia s-a citit ultima parte din Canonul Mare, alcătuit de Sfântul Andrei Criteanul.

Miercuri după-amiază, la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, slujba Pavecerniţei Mari, în cadrul căreia a fost citită a treia parte din Canonul Sfântului Andrei Criteanul, a fost săvârșită de un sobor de preoți și diaconi.

Este dovadă de virtute mai înaltă și mai strălucită faptul de a rămâne întărit și nemișcat în prigoane și necazuri, de a îndura toate în liniște, cu credință în ajutorul lui Dumnezeu.

Să ne grăbim dornici către ea, pentru vindecarea sufletului și pentru curățirea cea duhovnicească, cu acea umilire a minții și cu atâta credință, încât judecându-ne nevrednici de primirea marelui Har.