Sfinții Părinți spun: „Prin aceasta vom ști că suntem dragi Domnului, dacă ne duce prin mari necazuri, pătimiri și suferințe”.

Atâta valoare are Maica Domnului, încât covârșește toate puterile cele de sus și cele de jos.

Dumnezeiescul har este dar al lui Dumnezeu, nu este dobândirea noastră proprie sau lucrarea proprie, este o lucrare mântuitoare a lui Dumnezeu, care vine către om atunci când nici n-o așteaptă.

Ceea ce ne face evident postul nu este abstinența față de hrană, ci fuga față de păcat. A nu vedea în post decât o privare de mâncare înseamnă a-i face o mare nedreptate. Dacă voi postiți, arătați-o prin faptele voastre! Nu doar gura noastră trebuie să postească, ci și ochii noștri, urechile noastre, picioarele, mâinile noastre, tot trupul nostru.

Pe cei bolnavi îi vindeca, pe cei scârbiți îi mângâia, pe cei căzuți îi ajuta să se îndrepteze, pe cei deznădăjduiți îi încuraja și Ie umplea sufletul de nădejde, tărie și dulceață, adăpând inimile tuturor de bucurie, de mângâiere, de dulceață, precum și de dragoste de Dumnezeu, ca o mamă adevărată a milostivirilor.

Adesea ne descurajăm în fața ispitelor. Întotdeauna să mulțumim lui Dumnezeu pentru încercări și necazuri, pentru că numai în astfel de momente ne demonstrăm credința, nădejdea și dragostea.

O mamă este mamă pentru veșnicie, nu pentru vremelnicie. Niciodată nu i se va lua unei mame calitatea de mamă.

Duhovnicul este dator să acționeze precum un medic – să-i ajute să-și conștientizeze patima oricărui om care vine la el, să-l deprindă să lupte cu ea, să-l convingă pe omul care se pocăiește de necesitatea acestei lupte.

Cea mai mare parte a timpului a dăruit-o rugăciunii minții, rostind neîncetat, în tăcere, rugăciunea: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă pe mine, păcătosul!”, uneori în genunchi, înaintea Celui răstignit, iar alteori întins, atunci când era foarte istovit.

Fratele lui, Gheorghe, și unii care îl știau mai bine, adesea îi spuneau „călugărul”. Mai târziu, începând de la vârsta de 10 ani, mulți îl numeau „părintele Iacov”.