Să citești în fiecare zi Canoanele Maicii Domnului. Ele te vor ajuta foarte mult s-o iubești pe Maica Domnului. Să vezi după aceea ce va face Maica Domnului! Îți va da multă mângâiere.

Mari și negrăite sunt bunătățile sfinților, covârșind orice minte și cuvânt, căci ei sunt moștenitori ai lui Dumnezeu și împreună moștenitori ai lui Hristos. 

Cei care stăruie în mândrie și care socotesc că Îl pot avea pe Dumnezeu pe degeaba, fără ca cenușa dragostei să fie depusă pe inima lor, sunt îngropați de cuvântul care zice: „Și de aș avea atâta credință încât să mut și munții, dar dragoste nu am, nimic nu sunt”.

A fost pus într-o situație, pe care cred că nu a mai avut-o nimeni în lumea aceasta, și totuși el a rămas neclintit în credință: și anume au adus cei patru copii ai săi și în fața lui li s-au tăiat capetele, după aceea urmând să fie martirizat și el. Când a văzut cum copiii lui mor pentru credință, deloc nu s-a clintit, ci a rămas în credință.

Nici mamele noastre nu sunt femei ca toate femeile, ci sunt unice față de celelalte femei. Deci, Maica Domnului, dacă îngerul a spus: „Binecuvântată ești tu între femei”, nu mai avem noi alt cuvânt să spunem că Maica Domnului a fost o femeie ca toate femeile, pentru că nu a fost o femeie ca toate femeile.

Amintiți-vă cum ierta Domnul: cum l-a iertat pe tâlhar pe cruce, cum a iertat pe vameși și pe desfrânatele care I-au spălat picioarele cu lacrimi. Iar noi suntem adeseori fără milă, adesea ne îndărătnicim, neiertându-l pe aproapele nostru.

„Trupul are o dorință firească, însă nu de preacurvie sau adulter, ci pur și simplu de împreunare trupească. Trupul are o dorință firească nu de lăcomia pântecelui, ci de hrană, nu de beție, ci de băutură. Drept mărturie că nu beția este dorința firească a trupului, ia aminte cum, ori de câte ori întreci măsura și ori de câte ori depășești hotarele firești, trupul nu se mai poate abține nici o clipă” (Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia V la Efeseni)

Maica Domnului o să-nțeleagă pe cei care au avut minte strâmbă și noi dorim ca oamenii să aibă măcar bucuria pe care o avem noi din faptul că suntem cinstitori ai Maicii Domnului.

Se cuvine ca în tot ceea ce facem să adăugăm o fărâmă de iubire. Atunci când vorbim despre ceva sau despre cineva, să adăugăm un strop de dragoste, să fim mărinimoşi, vorbind frumos despre fratele nostru, chiar mai mult decât este el vrednic. La fel se cuvine să facem şi atunci când ne gândim la ceva sau la cineva: să nu uităm să adăugăm acea fărâmă de iubire.

Toți căutăm dragostea nesfârșită, dar și îngerii și noi suntem ființe limitate, ne mișcăm în spațiu și timp; le putem face numai pe cele ce au sfârșit, nu și pe cele fără de sfârșit.