Pe lângă orice răstignit al vieții acesteia, puțini mai rămân pentru el către Dumnezeu, și printre cei puțini, e Maica Domnului.

Să o mărim pe Maica Domnului cum a mărit-o Dumnezeu când a ales-o. Să o mărim cum a mărit-o Fiul său când S-a sălășluit în pântecele ei cel pururea fecioresc. Să o mărim cum a mărit-o îngerul binevestitor care i-a zis: „Binecuvântată ești tu între femei!” (Luca 1, 28).

A fost la noi la mănăstire un episcop armean, împreună cu Mitropolitul Nicolae Mladin – Dumnezeu să-l odihnească! – și spunea că la ei este o legendă: Sfântul Grigorie Luminătorul, cel care a încreștinat Armenia, a ieșit dintr-o scriere a lui, a ieșit dintr-o carte scrisă de el, ca să-l lămurească pe un copil care citea cartea și nu o înțelegea.

Iubirea ei era desăvârșită. Ea iubea nemăsurat de mult pe Dumnezeul și Fiul ei, dar iubea cu o mare iubire și norodul. Și ce n-a trăit ea atunci când oamenii pe care-i iubea atât de mult și a căror mântuire o dorea până la capăt au răstignit pe Fiul ei Preaiubit?

Ce să fie Maica Domnului pentru noi? Nădejde, încă o nădejde! De ce? Pentru că avem ajutorul Maicii Domnului. Ce mai este Maica Domnului? Acoperământ. Ce înseamnă „acoperământ”? Nu că stă Maica Domnului cu ceva întins deasupra noastră, ci că Maica Domnului este apărătoarea noastră.

Și așa s-a dus ura, s-a risipit iuțimea, tulburarea, dorința de răzbunare și s-a liniștit familia. Datorită cui? Maica Domnului cu mila ei, cu îndurarea ei, a coborât mila lui Dumnezeu peste acele suflete care o cheamă în ajutor.

Precum sfântul poate sta în legătură cu oamenii care se roagă lui, ajutându-i în chip minunat, cu atât mai mult păstrează el însuși o anumită legătură cu trupul său, care a fost și el lăcașul Duhului Sfânt.

„Ascultă, le-ai spovedit pe acestea de cel puțin douăzeci de ori. Ce rost mai are să le tot repeți din nou și din nou?”

După ce aprindea și acolo candela ce era deasupra intrării și înaintea icoanei Maicii Domnului, își afunda degetul în candelă, îngenunchea, își întindea mâinile sale spre icoană și spunea: „Maica Domnului, am 9 copii; iconomisește-le puțină carne”.

Adevărata credință este un permanent dialog cu îndoiala. Dumnezeu depășește în mod absolut tot ceea ce putem noi spune despre El. Conceptele noastre intelectuale sunt idoli pe care trebuie să-i zdrobim. Ca să fie pe deplin vie, credința noastră trebuie să moară mereu.