Oricare ar fi motivul unei întristări descurajatoare, sau al unei mâhniri ce duce la deznădejde, este numai și numai de la draci. Harul lui Dumnezeu nu vine unde-i o mâhnire, unde-i o întristare, deoarece cu astfel de bogăție nu știi ce să faci și o risipești.

Fericiți și de trei ori fericiți sunt creștinii aceia din casa cărora nu lipsește icoana Maicii Domnului și au candelă la icoana ei, și citesc în fiecare zi măcar un acatist sau un paraclis al Maicii Domnului.

Este adevărat, probleme sunt multe, dar nu trebuie să dai drumul la sfoara care te leagă de Cer. Dacă îți dai drumul, cazi în neant, cazi în păcat, cazi în iad. Trebuie să te ții de această sfoară, orice ar fi, oricât de puternice ar fi vânturile! Ține-te cum poți, în felul tău, dar ține-te!

Când Îl pui pe Hristos hrană și pază vieții tale, optimismul și nădejdea cea bună sălășluiesc în tine, în ciuda tuturor căderilor, neputințelor și nenumăratelor noastre păcate.

Când monahii cântă „Cuvine-se cu adevărat” au sentimentul că se aseamănă cu îngerii, care stau înaintea tronului ceresc. Stau nemișcați și neacoperiți ca să dea cuvenita cinstire Preasfintei, care, și când vorbește, și când tace, și când poartă prunc, și când naște și când umblă prin Athos sau când duce la Cer cererile noastre, nu face nimic altceva decât ni-L înalță și ni-L pogoară pe Dumnezeu.

Bună și necesară este rugăciunea individuală făcută acasă, dar mai bună și mai puternică este rugăciunea în comunitate, în biserică.

Suflete creștin, nu te mai numi astfel dacă nu ai iubire! Nimic nu este mai creștin decât iubirea, și nimic mai păgân decât lipsa ei.

Simt eu, când o cinstesc pe Maica Domnului, că Maica Domnului este Stăpâna mea? Simt eu că Maica Domnului este lumina întunecatului meu suflet, că am lumină prin Maica Domnului? Simt eu că Maica Domnului este nădejdea mea? Simt eu că Maica Domnului este acoperământul meu?

În Duminica a XXIII-a după Rusalii, 22 octombrie, la Catedrala Mitropolitană din Iași, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Marcu, Episcop de Kissumu și Kenia de Vest, dimpreună cu un sobor de preoți și diaconi.

Nu există om care să nu se bucure de purtarea de grijă și de ocrotirea lui Dumnezeu.