Iar Ea, Apărătoarea Doamnă, te va auzi.

Ispita care vine de la Dumnezeu pentru folosul omului niciodată nu taie nădejdea cea bună din suflet, precum era ispita lui Iov.

„Doamne, ce este această nedreptate? Oare nu era fecior tânărul? Oare nu toată ziua și noaptea slujea și dădea slavă? Oare nu în toate zilele lui a postit și a pătimit rele?”

Când omul se întoarce în sine, conștient de pierzania sa și căutând mântuirea, atunci mintea i se îndreaptă spre cele dinlăuntru, încercând a afla calea de întoarcere spre inimă.

Omul nu-și poate iubi vrăjmașii dacă nu este plin de Duhul Sfânt. Un chip al dragostei de vrăjmași este ca în orice contact cu ei, noi să punem un strop de dragoste.

Trăind în afara inimii, omul este lipsit de discernământ și nu deslușește uneltirile diavolului (cf. II Corinteni 2, 1), după cum drept învață și Vechiul Testament: „nu poate cel lipsit de inimă să dobândească înțelepciune” (cf. Pilde 17, 16).

Sfintele Paști și Săptămâna Luminată ne creează o atmosferă asemănătoare cu cea din Rai. De aceea zicem că această săptămână este una de lumină, care ne aduce aminte de Rai și de bucuriile lui.

Oamenii au vrut să-L facă pe Dumnezeu muritor, El însă, prin învierea Lui, i-a făcut pe oameni nemuritori.

La porțile iadului, când a venit Mântuitorul și au strigat că vine Împăratul slavei, zice că diavolul a început să vorbească cu cei mai mari ai lui: „Taci, că-i om, pentru că în Grădina Ghetsimani se temea de moarte. Dacă ar fi fost Dumnezeu, nu s-ar fi temut de moarte”.

În Rai va fi cam cum e la Paști, iar la Paști e bucurie, în Rai e bucurie. În Raiul cel din lumea cealaltă, cel de deasupra pământului este ceva asemănător cu ceea ce trăim noi la Paștile cele mântuitoare, la Paștile cele curățitoare, la Paștile cele veșnice, la Paștile care sunt izbăvirea de întristare.