Buna Vestire a venirii în lume a Fiului lui Dumnezeu este o „Evanghelie” în înțelesul cel mai propriu al cuvântului. Într-adevăr, substantivul grecesc evanghelion înseamnă „veste bună”, iar în Noul Testament el apare cu sensul specific de veste bună a mântuirii în Hristos, de învățătură sfântă a lui Hristos și despre Hristos. În acest înțeles, Evanghelia este una singură: Mă mir că așa degrabă treceți de la cel ce v-a chemat pe voi, prin harul lui Hristos, la altă Evanghelie, care nu este alta, decât că sunt unii care vă tulbură și voiesc să schimbe Evanghelia lui Hristos (Galateni 1, 6-7). Foarte de timpuriu însă au primit denumirea de „Evanghelii” primele patru scrieri ale Noului Testament care cuprind relatarea vieții și a operei mântuitoare ale Domnului și pe care le numim, după autorii lor umani, de la Matei, de la Marcu, de la Luca și de la Ioan.

Vestea pe care Arhanghelul Gavriil o aduce Sfintei Fecioare Maria că Îl va naște pe Mântuitorul lumii este o „evanghelie”. O „evanghelie” este și relatarea lucanică a evenimentului. Această relatare face parte dintr-un ansamblu care stă în fruntea scrierii Sfântului Luca și pe care – fiind vorba de nașterea Sfântului Ioan Botezătorul și a Mântuitorului, cu scurte referiri la pruncia lor – specialiștii îl intitulează „Evanghelia lucanică a copilăriei” (Luca 1 și 2).

Textul din Luca 1, 26 și următorul, despre Buna Vestire a nașterii Mântuitorului și despre vizita Sfintei Fecioare la Elisabeta, deși face parte integrantă din Evanghelia a treia, pe drept cuvânt ar putea fi intitulat Evanghelia Maicii Domnului.

Este vorba aici de o „evanghelie” (veste bună) adresată în primul rând Sfintei Fecioare Maria. În a șasea lună de la zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul, a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, către o fecioară logodită cu un bărbat care se chema Iosif din casa lui David, iar numele fecioarei era Maria (Luca 1, 26-27).

Cât de mult a fost dorită, zeci de veacuri, venirea mesagerului ceresc! Încă de la alungarea din Rai, când Dumnezeu a făcut și cea dintâi făgăduință a mântuirii (Facerea 3, 15). Adam și urmașii săi au așteptat mereu, cu nerăbdare, venirea Mântuitorului promis. Și, iată, Dumnezeu a hotărât plinirea vremii (Galateni 4, 4). Iar prima făptură omenească învrednicită de a afla această hotărâre dumnezeiască este Sfânta Fecioară Maria. Către ea se adresează mai întâi „evanghelia” despre venirea Mântuitorului în lume.

(Pr. Prof. Dr. Vasile Mihoc, Șapte tâlcuiri biblice despre Maica Domnului, Editura Teofania, 2001, pp. 5-6)