Post, milostenie și rugăciune
A treia și cea mai din urmă parte a pocăinței, se zice ispășire, și este osteneala și canonul păcatului și are trei fapte bune conlucrătoare și ajutătoare, adică: postul, milostenia și rugăciunea. Aceste fapte bune, fiindcă sunt grele și ostenicioase trupului, pot mult, ca și canonul, la ispășirea păcatului ce-am săvârșit, dând acestui trup dulceață și desfătare.
Și pentru că cele mai mari păcate sunt aceste trei: mândria, iubirea de argint și curvia în care zace îndrăcirea pântecelui, și ne luptă pururea ca niște trei mari uriași, pentru aceasta, spre ispășire împotriva lor, ne ajută aceste trei: postul, împotriva trupului; milostenia, împotriva iubirii de argint, și rugăciunea, împotriva mândriei. Că cel ce se roagă, stă ca un osândit înaintea Domnului, cu multă smerenie, încă prin aceste fapte bune, omul aduce o desăvârșită jertfă a sa și a lucrurilor sale. Prin milostenie, lucrul său; prin post, jertfește trupul; prin rugăciune, aduce sufletul său Domnului.
(Agapie Criteanu, Mântuirea păcătoșilor, Editura Egumenița, 2009, p. 353)