Dacă recunoști pe Dumnezeu în inima ta, Îl recunoști și în semenii tăi și pretutindenea.

Vrednică de laudă și uimitoare este această îndelungă-răbdare a lui Dumnezeu, rod al iubirii Lui către făpturi. Mulțumită acestei îndelungi răbdări, câți păcătoși și păcătoase nu s-au mântuit, care trebuiau să piară pe vecie, dacă Dumnezeu nu ar fi avut îndelungă-răbdare față de noi, prevăzând întoarcerea și îndreptarea noastră?

Căci și „bine” devine rău prin contaminare cu duhurile lumii și întunericului. Nu există bine în afara lui Dumnezeu.

Fiecare atingere a lui Dumnezeu de inima noastră înseamnă în același timp curățire, luminare și îndumnezeire, iar aceste daruri le putem primi în chip deplin chiar de la începutul vieții noastre întru El.

„Nu există scrieri ale sfintelor femei. Asta nu se întâmplă pentru că ele ar fi sfinte mai mici decât bărbații, și sunt chiar mai multe, însă femeile sfinte au o viață ascunsă, își pot păstra viața lor tainică.”

Adevărata prefacere o lucrează dumnezeiescul har. Pentru ca aceasta să se petreacă, trebuie ca omul să se predea din toată inima și din tot sufletul (Marcu 12, 30) lui Hristos.

Să fii creștin înseamnă, în istorie, să asumi anumite riscuri, să poți înfrunta pericole de pe poziții de tărie sufletească. Curajul, frați creștini, se dovedește până la urmă a fi și calea cea mai înțeleaptă, și e nu numai o virtute, ci și o datorie creștinească.

Maica Domnului nu ne lasă, ci ne poartă în spate, numai noi să vrem aceasta și să nu dăm din picioare, ca și copiii cei neastâmpărați.

Ca „Maică a Vieții”, Sfânta Fecioară este și modelul desăvârșit pentru toate mamele, de pretutindeni și de totdeauna.

Maica Domnului n-a avut dureri la naștere, căci numai ea a născut fără dureri. Pentru că acolo unde n-a fost înainte dulceață de nuntă, nici durere n-a fost mai pe urmă. Ea a născut de la Duhul Sfânt, fără durere, dar a avut dureri la răstignirea Mântuitorului.