Fericită este calea pe care mergi: „Cel ce merge după Hristos nu merge în întuneric, ci are lumina vieții”.

Dacă nu urâm răul nu putem să iubim binele. Ba chiar mai mult, trebuie să facem binele ca să ne ferim de rău.

Cu cât ni s-ar cuveni să jucăm de bucurie pentru că ne-am învrednicit nu doar a auzi despre Mântuitorul, ci încă a mânca Trupul și a bea Sângele Său.

„Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.”

În timpul acesta vedem îngerii lui Dumnezeu, ca și la conceperea și nașterea Mântuitorului, în timpul postirii de după botez, în timpul agoniei Sale în Grădina Ghetsimani și la Învierea Sa glorioasă.

Sfântul Vasile cel Mare este un exemplu elocvent al felului în care lucrează sfânta isihie asupra omului. Într-o scrisoare adresată prietenului său, Sfântul Grigorie Teologul, el vorbeşte despre isihie, în general, ca despre un început al purificării sufletului, iar despre isihia trupului ca despre înfrânarea limbii, a privirilor, a grăirilor deşarte, şi a auzului.

A te potrivi cu cineva înseamnă a sta față în față cu propria ta imagine. În singurătate, omul caută potrivirea cu Dumnezeu.

Orice bătrânică simplă, care n-a învățat nimic, poate fi luminătoare, dacă în inima ei arde lumina blândeții, iubirii și smereniei, dacă îi iubește pe toți cei care o înconjoară, dacă se străduiește să-i ajute pe toți cu ce poate.

Grăbiți-vă, grăbiți-vă să mergem în lumină, nu vă pierdeți viața voastră fără lumină, în întunericul viciilor și al plăcerilor, pentru că toți sunteți chemați la lumină.

Cei ce sunt în Iisus Hristos – zice Apostolul Pavel – nu trăiesc după îndemnurile firii celei lumești, ci după îndemnurile Duhului. Umblarea după lucrurile firii celei lumești (după cugetul trupului) este vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu, iar umblarea după lucrurile Duhului înseamnă viață și pace.