Când ne trezim, primul nostru gând trebuie să fie la Dumnezeu și primul nostru cuvânt să fie către Dumnezeu.

„Adună mintea mea cea împrăștiată, Doamne, și inima mea cea înrăită cu frica Ta smerește-o și mă miluiește!”

O asemănare cu ideea de jertfă este lumânarea: un fitil, ca să lumineze, trebuie să ardă. Condiția ca să luminezi este să te jertfești. Asta este explicația lumânării sau a candelei. Și dacă nu știm să jertfim, stăm pe loc.

Schimbarea Lui la față se realizează în orice suflet care are inima ca un „munte înalt”, inima curățită de patimi fiind ca un munte înalt în care apare Domnul Hristos altfel decât L-au văzut cei care n-au avut inima curățită de patimi.

Cuvintele din Sfânta Evanghelie, apoi învăţăturile Sfinţilor Părinţi şi orice sfătuire duhovnicească, alcătuiesc împreună un fel de oglindă pentru sufletul nostru. În asemenea oglinzi poate să-şi vadă fiecare năravurile şi lipsurile duhovniceşti, precum şi mijloacele de îndreptare, însă vă mărturisesc că eu sunt cel dintâi care îmi văd sluţenia chipului dinăuntru.

Avem sute de mărturii despre asta și noi ne înșelăm adesea socotind ca păcat numai troahna obișnuită în lume (adică desfrâul), iar altele care sunt mai vătămătoare nu le luăm în seamă.

Maica Domnului poartă, împreună cu noi, crucea noastră, cu iubire de maică, oricare ar fi ocara împotriva noastră și oricare ar fi nevoința noastră.

Păcatul aduce slăbiciune. Domnul Hristos, ca Mântuitor, aduce putere, aduce tărie sufletească. Și-a manifestat această putere mântuitoare cu mai multe prilejuri. În Sfânta Evanghelie avem prezentate minuni de înzdrăvenire a firii omenești, de pildă, vindecarea slăbănogului din Capernaum sau vindecarea slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda.

Dacă oamenii și-ar potrivi purtările după poruncile lui Dumnezeu, care sunt poruncile firii, și n-ar face din legi fărădelegi, ar ocoli, ar preveni toate pacostele necazurilor.

Maica Domnului este mărirea a toată lumea, care din oameni a răsărit și pe Cuvântul L-a născut.