Odată a venit la mănăstire un turc sărac şi flămând din Eubeea, ce avea o familie numeroasă.

– Părinte, am venit la tine, a spus turcul, ştiind dragostea şi milostivirea ta. Sunt turc, dar am trebuinţă de dragostea ta.

Bătrânului David i s-a făcut milă de el văzându-i inima umilită şi l-a ţinut o vreme la sine, pentru a-l ajuta. L-a îmbrăcat cu haine noi şi l-a încărcat cu multe alimente pentru femeia şi copiii lui. Monahii s-au mirat de fapta Bătrânului, deoarece ştiau că pentru el turcii au fost nişte tirani.

– Fiilor, nu turcii sunt tirani, ci statul lor, legea lor. Dacă turcul acesta a venit la noi la mănăstire, a stat o vreme cu noi şi s-a încrezut în dragostea noastră creştinească, de ce să-l deznădăjduim? Milostenia noastră să fie ca o rugăciune pentru vrăjmaşul nostru.

Nenumărate sunt întâmplările minunate care mărturisesc despre dragostea şi milostivirea inimii lui.

(Cuviosul David „Bătrânul” – „Copilul” Înaintemergătorului, traducere din limba greacă de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 62-64)