Mare bine este a simți înlăuntrul nostru suflul puterii lui Dumnezeu, chiar neîncetat, dacă se poate. Făcătorul nostru cu adevărat dorește a ne vedea deopotrivă cu El în plinătatea Ființei.

Nu pune bază că azi ești sănătos, că ești frumos, că ești bogat, că ești tânăr! Astea sunt umbre și vise. Viața noastră este scurtă. Foarte, foarte scurtă și trecătoare. Să trăim aici pentru viața cea veșnică.

Preasfânta Maică a Domnului va fi cu noi mereu, în toate necazurile noastre. Ea ne va izbăvi de toate nevoile acestei vieți trecătoare, ne va izbăvi de cea mai mare nefericire – moartea sufletelor noastre – ce este despărțirea veșnică de Hristos.

Cine poate să grăiască cât de mult a mărit Fecioara pe Domnul și cât a înălțat Stăpânirea și Împărăția Sa?

Sfinții noștri sunt vii, și până în ziua de astăzi se arată vii prin numeroase semne și minuni. Puterea electricității se pogoară prin conductori; puterea lui Dumnezeu se pogoară prin sfinți.

De vreme ce Dumnezeu cunoaște aceste lucruri neînsemnate cum e numărul de ace din brad și al firelor de păr de pe capetele oamenilor, și le poartă de grijă, oare este cu putință să nu cunoască și problema ta ori să nu-I pese de ea? De o mie de ori spun: e cu neputință!

Maica Domnului este răspunsul lui Dumnezeu dat pă­rinţilor ei, la stăruitoarele lor rugăciuni. În același timp, Maica Domnului este tot ceea ce au putut oamenii să dea mai bun Creatorului lor; în Maica Domnului, vasul sfinţeniei, s-a realizat acea „logodire” a celor două firi – dumnezeiască şi omenească –, în persoana Fiului lui Dumnezeu întrupat.

Ce înseamnă asta: „să-ți iei crucea”? Înseamnă să-ți iei partea de osteneală, partea de efort care ține de propria ta depășire. Nu trebuie să așteptăm ca lucrurile să ne vină de-a gata. Cu credința e cum e cu cultura: te ții de ea – o ai, nu te ții – o pierzi.

Când ne temem de Dumnezeu cum se cuvine, cu credință și cu dragoste, ne facem moștenitorii vieții Sale, precum cântăm în Prochimenul Mare: „Dat-ai moștenire celor ce se tem de Numele Tău”. 

Cea mai bună metodă de adunare a gândurilor este să ai un gând principal, în faţa căruia să cunoşti gândurile care vin, să le înlături pe cele rele şi să le încurajezi pe cele bune, iar metoda cea mai la îndemână este rugăciunea „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!”, pe care o spunem ca să avem o statornicire în gânduri bune.