După astfel de nevoinţe îndelungate, era de aşteptat ca el să se istovească, dar să se și sfinţească. Deşi îl durea tot trupul şi mai ales picioarele, din pricina statului îndelungat la rugăciune şi genunchii din pricina îngenuncherilor, stareţul îşi continua tipicul său cel aspru şi nu lua niciodată medicamente. Spunea ucenicilor lui şi vizitatorilor: „Cel mai bun medicament este deasa împărtăşire cu Preacuratele Taine ale lui Hristos. Mărturisirea regulată şi Sfânta Împărtășire sunt condiţiile cele mai importante şi necesare pentru dobândirea veseliei duhovniceşti pământeşti şi a desfătării cereşti”. Şi le dădea pilda următoare:

„Un pustnic a întrebat odată pe diavolul:

– Care sunt lucrurile cele mai înfricoşătoare pentru voi?

Şi a răspuns diavolul:

– Înfricoşătoare şi de nesuferit pentru noi sunt...

– Care sunt acestea? întrebă pustnicul.

– Iată care sunt: Taina Botezului, prin ca­re noi pierdem cu desăvârşire stăpânirea şi dreptul asupra voastră; Crucea, care ne chinuie, ne alungă, ne arde şi Împărtăşania, care este pentru noi mai înfricoşătoare şi decât gheena focului. De cel care s-a împărtăşit cu vrednicie, nu numai că nu ne putem apro­pia, ci ne temem să-l privim chiar şi de de­parte. Dar, cu toate că acestea sunt pricinui­toare de moarte pentru noi, le suntem recu­noscători oamenilor care, prin neatenţia şi obişnuinţele lor păcătoase, singuri îndepăr­tează lucrarea Tainelor de la ei. Şi astfel ne dau dreptul să stăpânim inimile lor”.

Prin această povestire, Hagi-Gheorghe a făcut să se înţeleagă mai clar cât de impor­tante sunt Sfintele Taine pentru creştini.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Starețul Hagi Gheorghe Athonitul, traducere de Ieroschim. Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2006, pp. 30-31)