Pentru ca omul să ajungă la mă­sura aceasta, trebuie să nu se mai iubească pe sine, ci să-L iubească pe Hristos.

Să vină peste mine foc și cruce, haite de fiare, tăierea cărnii, împărțirea trupului... Să vină toate, numai să dobândesc pe Hristos!

Ocupă-te de copii, fă munca pe care o ai de făcut așa de conștiincios încât să-L bucuri pe Dumnezeu, și e de ajuns, nu trebuie să născocești nimic.

Când Domnul va vedea în inimă adevărata dorință de Împărăția Cerurilor, când va vedea că inima năzuiește cu totul într-acolo, că vrea să Îl vadă pe Dumnezeu și nesocotește toate celelalte, doar atunci o va da.

Că Dumnezeul nostru este un Dumnezeu smerit și ne povățuiește către smerenie, nu fiindcă suntem robi, ci ne povățuiește spre smerenie numai ca să devenim ca Dumnezeu, ca să devenim dumnezei.

Dacă omul nu e cu Dumnezeu, sufletului său nu-i pot ajuta niciun fel de bani. Dimpotrivă, când trăiești cu Dumnezeu poți să trăiești excelent chiar dacă n-ai bani – și probabil că fiecare din noi știe destule exemple.

„Eu în fiecare văd, potențial, un prieten, un frate. Tu trăiești în îmbulzire și în gloată. Eu trăiesc într-o adunare de prieteni și de frați.”

Trei veacuri i-au trebuit omului ca să conștientizeze această nouă revelație și să se nască cuvântul acesta, „Treime”, adică un Dumnezeu în Trei Persoane.

Sfinții Părinți spun: „Stai în chilia ta și ea te va învăța”. Adică dacă ești odihnit, începe îndată prive­gherea. Dacă însă ești obosit, dă trupului birul pe care îl cere, iar după aceea noaptea este a ta.

Să nu ne placă numai să citim, să cântăm și să petrecem în chip plăcut câteva ore, ci să căutăm să înțelegem și să ne desfătăm de noimele dumnezeiești.