Atunci când îl întrebau care este voia lui Dumnezeu sau îi cereau să se roage şi apoi să le-o spună, el le răspundea: „Fiii mei, eu mă voi ruga să vă lumineze Dumnezeu, pentru ca voi înşivă să alegeţi calea prin care vă veţi mântui şi astfel să-L proslăviţi pe Dumnezeu”.

Trebuie să facem ascultare. Scot mintea mea şi o pun pe a stareţului meu; aceasta este ascultarea.

Dacă omul se obişnuieşte să spună zilnic rugăciunea, chiar şi de câteva ori, dar în fiecare zi, încet-încet inima lui începe să se îndulcească şi va aştepta cu nerăbdare să vină acea clipă dedicată rugăciunii. Iar atunci când inima celui care se roagă se îndulceşte de ea, acela de la sine va căuta să se roage mai mult.

Numai noi să vrem să intrăm în el, Dumnezeu nu obligă pe nimeni. Mai aduce pe câte unul și cu de-a sila, mai trimite o boală, un necaz, dar „pe dătătorul de bunăvoie îl iubește Dumnezeu”.

Așa, tată... Nu vorbi cu gândurile. Spune-le: „Fugiți de-aici!”. Numai atunci ai păcat, când stai și te gândești: „cum să fac, cum să apuc...”.

De ce e mai bună mâncarea la mânăstire decât acasă? Pentru că la mânăstire, oricât ar fi de rea o maică sau un călugăr care face mâncare, ei tot vor zice „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine, păcătosul (păcătoasa)!”. Şi aceste cuvinte şi Cel chemat prin ele, intră în viaţa mea, în ceapa mea, în ciorba mea, în cartoful pe care îl curăţ, şi mă sfinţeşte şi le sfinţeşte.

Acceptă ce spune, fără să îl crezi, fără să-l judeci şi fără să-i spui nimic. Doar roagă-te. Nu te mai apăra, şi dacă nu se schimbă într-o săptămână, în două săptămâni de rugăciune lăuntrică şi de binecuvântare, atunci discu­taţi despre asta.

Prima întâlnire de dragoste între Dumnezeu şi om este nu pot. Cât timp vei spune pot, eşti departe de Dumnezeu.

De ce, de atâtea ori, Mântuitorul se întristează că cei bogaţi nu vor intra în Împărăţia Cerurilor şi de ce bogăţia este o piedică în calea mântuirii? Dumnezeu a făcut lumea şi a binecuvântat-o. Nimic din creaţie nu a fost rău înainte de căderea omului în păcat. 

Întâi, puţin câte puţin, simţim o atracţie către biserică – poate cineva ne-a vorbit despre credinţă, poate cineva ne-a dat să citim o carte de rugăciuni. Parcă ne apare undeva un fel de zare nouă, o lumină nouă. Prin rugăciune, prin credinţă, prin venirea la biserică şi prin toate Tainele, prin faptele bune pe care le facem, se schimbă atmosfera sufletului nostru.