Într-adevăr era ca şi cum ai fi văzut o întreagă ţară plină de cucernicie şi curăţie. Căci nu există acolo cel nedrept şi cel nedreptăţit.

Nimeni nu se poate mântui, nici mireni, nici călugări, nici clerici, fără spovedania păcatelor şi fără dezlegarea de la duhovnic. Toţi trebuie să avem duhovnicii noştri şi să ne spovedim regulat, chiar şi aceia cărora li se pare că nu au păcate.

Precum lumânarea ajunge să fie făcută din polenul florilor și are un parfum dulce, la fel și sufletele noastre ar trebui să aibă mireasma dulce a harului dumnezeiesc.

Dumnezeu nu priveşte faţa din afară a celor zise sau făcute de noi, ci stările sufletelor şi scopul pentru care facem ceva din cele văzute.

Hristos nu poate intra la noi pentru că suntem dezordonați, suntem cu mintea împrăștiată, suntem cu mintea înfiptă în patimi.

Vrăjmașul diavol, tatăl minciunii și al mândriei, se amestecă în toate faptele bune și deformează.

Ne rugăm cu rugăciunile obişnuite şi plecăm din biserică sau de la locul de rugăciune tot aşa de răi, cum am fost până atunci. De ce?

Duhul Sfânt este Cârmaciul corabiei Bisericii. Doar în Biserică, precum în arca lui Noe, poate cineva să se mântuiască.

Fapta bună se dovedeşte de folos numai când se face din iubire pentru Hristos, iar atunci aceasta şi în viaţa pământească ne umple cu harul Sfântului Duh. Şi după cum s-a scris: „Dumnezeu nu dă Duhul cu măsură” (Ioan 3, 34).

Milostenia și atenția acordată celor sărmani Îl bucură pe Dumnezeu, iar El ne trimite apoi, și nouă, darurile Sale.