Buzele voastre să șoptească rugăciunea și să participe și inima. Să practicăm rugăciunea minții, fără ca cineva să-și dea seama de aceasta. Știm ce înseamnă rugăciunea minții: inima și mintea să fie una, ca într-un cerc.

Așadar, oare este posibil să nu-L putem noi coborî jos pe Dumnezeu, ca să fie neîncetat cu noi? Și să nu I ne putem dărui pe noi înșine sfinți, luminați, întregi? Oare este posibil să nu existe rezolvare chiar și pentru cele mai dificile probleme? Nicidecum! Ci chiar și cea mai mare ispită poate fi înfruntată. Să ne dea Domnul har și putere!

(Părintele Eusebiu Giannakakis, Să coborâm Cerul în inimile noastre!, Editura Doxologia, Iași, 2014, pp. 27-28)