Dacă vicleanul vrăjmaș îți aduce slavă deșar­tă, egoism, îngâmfare, aruncă-ți ochii la popoarele vechi și vei zice: „Care îngâmfați au sporit vreodată?”.

În jurul lor a văzut servind niște tineri frumoși în haine strălucite, fiind la număr tot cât erau și casnicii. Acea familie părea a fi foarte săracă. De aceea cuviosul a zis mirat: „Ce este aceasta? Cei ce stau la masă sunt foarte săraci, iar cei ce-i servesc sunt plini de strălucire?”.

Pe toți oamenii să-i vezi cu aceiași ochi, cu aceeași dispoziție, cu același gând, cu inimă simplă. Pe toți să-i ai ca pe Hristos. Nu-ți pleca urechea la omul care osândește pe alții, nu te bucura și nu încuviința cele ce zice, ci tine-ți gura închisă și fii, adică, zăbavnic la vorbă și grabnic la rugăciune.

În fața ochilor ei, zi de zi, noapte de noapte, ceas de ceas și clipă de clipă, stă mulțimea oamenilor, dintre care unii sunt împresurați de nevăzuții vrăjmași ce caută pieirea lor, alții sunt îngreunați de necazuri și nenorociri nemăsurate, iar alții suferă de neputințe și boli grele; și pe toți îi vede Preabinecuvântata Maică a lui Dumnezeu.

Este greu să arătăm vreun necaz sau nenorocire de care să nu-i fi izbăvit Maica Domnului când oamenii alergau la ea cu credință și rugăciune fierbinte.

Dar cuvântul poate fi, de asemenea, o mărturie. O conversație întâmplătoare peste birou, cu un coleg, poate să facă mai multe pentru comunicarea unei concepții de viață, unei atitudini către aproapele sau despre muncă decât predica formală.

Tuturor ne arată aceeași dragoste și milă ‒ și celor drepți, și celor păcătoși, și acum și pururea până la sfârșitul veacului. Căci ea este Maica noastră, neschimbată, iubitoare și mântuitoare.

Avem nevoie întâi de toate, de adevărata redescoperire a adevăratului sens al Sfintei Împărtășanii. Avem nevoie, și mai mult, de redescoperirea Sfintei Împărtășanii ca hrană esențială ce are rolul de a ne uni cu Hristos. Avem nevoie de redescoperirea adevăratului sens al pregătirii ca centru al vieții noastre duhovnicești.

De fapt, este vorba de un cinism înrădăcinat, care la orice schimbare duhovnicească răspunde „pentru ce?” și face din viața noastră o teribilă risipire sufletească.

„Să nu voiți să mor”...  găsind o cale prin care să mă feriți de mucenicia pregătită mie! „Să nu mă împiedicați să trăiesc”... împiedicându-mă de la a pătimi mucenicia! În comparație cu obișnuitele noastre moduri de a vorbi, viața și moartea sunt aici inversate.