Aleșii lui Dumnezeu nu se tem de nimic în lumea asta, decât numai de slava deșartă, care vine din uitarea morții și când se depărtează darul lui Dumnezeu.

Un călugăr tânăr umbla de câteva zile prin Alexandria, având împreună cu sine o fecioară tânără și foarte frumoasă. Acest lucru văzându-l, unii s-au tulburat, socotind că pentru păcat o poartă cu sine și au înștiințat pe Sfântul Ioan Milostivul. Iar el a poruncit să-i prindă pe amândoi și să-i închidă deosebit (separat) în temniță.

Dacă din vorbă ai fost mânat la necuvioasă faptă, dacă te-au răpit, sau mintea te-a robit, ori ai desfrânat, întoarce-te și te îndreptează. Nu te lenevi!

Se socotește înțelepciune, bucurie, știință și cunoștință desăvârșită, să ai viață lăudată și curată spre plăcerea lui Dumnezeu, precum zice și un oarecare filozof elin: „Pe acela numesc înțelept, care are viață curată și neîntinată, măcar de ar fi și neînvățat”.

Să ne înarmăm, deci împotriva pizmei și împotriva zavistiei. Și când ne supărăm, să treacă aceasta, să țină câteva ceasuri sau zile, dar să se risipească.

Dar tu, fiule, ca un adevărat ostaș al lui Iisus Hristos, pătimește; alungă-ți lenevia și silește-te pe tine.

Eu, ca părinte și doctor duhovnicesc, deși sunt nevrednic, vă voi arăta o cale care, dacă nu aveți un duhovnic lângă voi, vă va face să aflați ușurare durerilor voastre, vindecare rănilor și ajutorare în vreme de primejdie.

Pocăință, pocăință, pocăință. Unde ești, pocăință?

Cine este mai fericit decât oamenii cu inimă curată? Și de ce bunuri pot să rămână lipsiți? Nu se găsesc toate darurile și harismele Sfântului Duh în fericitele lor suflete? De ce mai au nevoie? De nimic, cu adevărat, de nimic! Pentru că îl au în inima lor pe Însuși Dumnezeu!

Creștinul este dator să fie nobil în toate. Cuvintele și faptele lui să fie inspirate de harul Duhului Sfânt, Care locuiește în sufletul lui, încât să mărturisească formarea lui creștinească și să Se preamărească numele lui Dumnezeu.