Vrem libertate, ca să fim sclavii patimilor noastre
Fiecare loc poate să devină loc de Înviere. Ajunge să trăiești smerenia lui Hristos.
Să dormi. Ajunge să fii în trezvie.
Există oameni care priveghează pentru unii și există oameni care priveghează pentru toți.
Nu este o cunoaștere pe care o înveți, însă o cunoaștere pe care o trăiești. Aceasta este duhovniceasca înțelegere.
Să nu vrei multe, nici pe cele de alături, nici pe cele îndepărtate. Dimpotrivă, ia seama la puținul pe care îl ai să-l sfințești.
Una este cultivarea: să învățăm cum să iubim pe Dumnezeu.
Nu există nimic mai ieftin precum sunt banii.
Mai bine iadul aici decât în cealaltă lume.
Nu-i ce spunem, însă ceea ce trăim. Nu-i ce facem, însă ceea ce suntem.
Am îmbrăcat rasa și nu grăiesc în plus dacă nu sunt întrebată. Rasa vorbește.
Dacă ai dragoste pentru toată lumea, toată lumea este frumoasă.
Cineva a spus: „Creștinul este acela care curățește dragostea și sfințește munca”.
Noi, oamenii, vrem libertatea noastră. De ce? Ca să fim sclavii patimilor noastre.