Atunci eu, în loc să fac metanie și să zic: „Iartă-mă, preacuvioase părinte”, m-am mâniat și am fugit în pădure, zicând în mintea mea că numai din răutate mi-a făcut acest gest, ca să mă facă de rușine față de lume.

Cum auzea ușa deschizându-se, începea să binecuvânteze: „Domnul Dumnezeu...”. Cum auzea un zgomot, iar binecuvânta, totdeauna era cu binecuvântarea pe buzele sale.

Vezi pe cineva că a greșit, să-ți fie milă de el: „Doamne, săracu’, uite ce i-a făcut diavolul…” și să nu judeci pe nimeni.

Viața noastră este foarte îndurerată și lipsită de conținut... Domnul să ne dea de putere și har, astfel încât cu adevărat să ne cultivăm pe noi înșine, conform Legii lui Dumnezeu, iar Marea Cină să fie pe primul loc în viața noastră.

Cine iubește este cu adevărat bogat. Bogat nu este acela care deține lucruri sau bani, ci acela care dă. În facerea de bine se află bogăția și tot sensul bogăției.

În fiecare seară, să ne întrebăm: „Ce am făcut astăzi! Ce am spus și ce nu trebuia să fi spus! De câte ori m-am enervat? Ce am putut face și nu am făcut?”. Seara, să ne cercetăm pe noi înșine.

Cine iubește este cu adevărat bogat. Bogat nu este acela care deține lucruri sau bani, ci acela care dă. În facerea de bine se află bogăția și tot sensul bogăției.

În fiecare seară, să ne întrebăm: „Ce am făcut astăzi! Ce am spus și ce nu trebuia să fi spus! De câte ori m-am enervat? Ce am putut face și nu am făcut?”. Seara, să ne cercetăm pe noi înșine.

Iertarea păcatelor întru profunzime echivalează cu o «întărire» a noastră, care am suferit o slăbire prin păcate, și cu o «tămăduire» a bolilor mai mult sau mai puțin vădite ale sufletului și ale trupului, ce ne-au venit în forma și de pe urma păcatelor.

Întotdeauna citim și înțelegem de la Sfinții Părinți că ei își mărturisesc fidelitatea față de Dumnezeul slavei și cad la pământ și Îl slăvesc pe Dumnezeu cel în Treime lăudat. Și ei, deci, se mărturisesc, dar la ei nu este mărturisire de pocăință, ci de slavă, de doxologie, de preamărire și este cu totul altceva.