Al doilea lucru pe care l-am descoperit era că Dumnezeu nu numai că nu ne vrea slugarnici, subordonați Lui, ci pledează ca nimeni altul pentru demnitatea omului. El refuză să ne accepte ca sclavi. Nu îngăduie să renunțăm la demnitatea noastră de fii.

Amintiți-vă de pilda fiului risipitor. În starea lui umilitoare, fiul risipitor este gata să recunoască faptul că nu mai este vrednic să fie numit fiu, dar în dorința lui de a fi primit din nou în mijlocul familiei pe care o părăsise, a tatălui, el e gata să fie primit ca slujitor. Cu toate acestea, când vine să se mărturisească, tatăl îi îngăduie să spună doar: „Nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul Tău” (Luca 15, 19) și apoi îl întrerupe, deoarece fiul său poate fi un fiu nevrednic, dar nu poate fi un servitor vrednic.

Calitatea de fiu este un dar care nu se poate pierde, deși poate fi întinat. Această viziune a unui Dumnezeu Care respectă demnitatea umană, Care pledează pentru aceasta și Care nu va accepta să aibă o relație degradată cu omul m-a umplut de admirație și de respect, dar și de o dragoste incipientă pentru El.

(Mitropolitul Antonie de Suroj, Făcând din viață rugăciune, Editura Sofia, p. 38-39)