Când ești prea preocupat de tine, Dumnezeu nu mai are unde să mai dea semnele.

Din nefericire pentru noi, încă nu reușim sau reușim prea rar să ne creștem într-atât în Hristos, încât Hristos să fie pacea noastră și această pace să se transfere către ceilalți.

Dăruind, iubești! Iubind, dăruiești!

Dacă ajungi să fii liniștit, numai în condițiile de liniștire să știi că nu ești liniștit.

Roadele smochinului – produse ale firii, ale naturii naturale – sunt subordonate ciclurilor de rodire, însă devotamentul oamenilor nu cunoaște soroace și pauze. Interpretarea alegorică se impune: smochinul e omul, iar smochinul neroditor e omul și el neroditor, rece, aspru, nereceptiv chemărilor cerești.

În Săptămâna Mare s-au săvârșit niște lucruri cât se poate de mari: patimile și moartea Dumnezeu-Omului pentru neamul omenesc.

Noi trebuie să avem roade continuu, pentru că nu știm în ce timp va trebui să dăm seama de roadele noastre. 

Duminică au ieșit în întâmpinarea Lui cu ramuri de finic și cu stâlpări, și Vineri L-au bătut fără omenie și L-au rănit.

După ce Hristos a intrat împreună cu ucenicii Săi în Ierusalim, imediat a început numărătoarea inversă până la Înfricoșătoarele Sale Patimi. De aceea, le-a lăsat ucenicilor Săi Taina Dumnezeieștii Euharistii, a Dumnezeieștii Împărtășanii, încât prin El să propășească aceștia toți, cât și toți credincioșii tuturor veacurilor, adică Biserica de pe pământ și cer, în Împărăția cea Veșnică.

De 2000 de ani, Iisus cu bunătatea, cu blândețea, cu înțelepciunea Lui bate la ușa inimii fiecăruia, ca să-I deschidem. Dar trebuie să mărturisim că și în noi înșine coexistă două căi: și da; și nu; și Îți deschid, și nu-Ți deschid. Știu că mă ajuți, dar știu că-mi restrângi și voia mea de ticălos.