Sfântul Antonie cel Mare, omul lui Dumnezeu, întemeietorul monahismului, a zis: „Am văzut în vedenie cursele diavolului întinse peste tot pământul și am întrebat oftând: «Care va fi scăparea noastră?». Și am auzit voce nevăzută zicând: «Smerenia!»”.

Că precum în chip unic mărturisesc pe fiecare persoană Dumnezeu și Domn, nevoit sunt datorită adevărului creștinesc să nu spun trei Dumnezei sau trei Domni, alăturându-mă soborniceștii evlavii.

Însuși Hristos a spus că legile date de El sunt ușoare și că, dacă omul le va împlini, va dobândi pacea lăuntrică și liniștea.

Noi suntem născuți prin Dumnezeu, prin El trăim și fără El nu putem face niciun pas.

Ochii celui sănătos sufletește sunt plini de lumină și oglindesc o privire blândă. Din lăuntrul său izvorăște bucuria.

La început, să dați bani acolo unde aveți încredere că nu vor fi prost întrebuințați, pentru a nu vă sminti. Dar și acolo unde ajutorul dat nu a ajuns să fie folosit bine, voi să aveți certitudinea că ați făcut tot ce ținea de voi.

Nu este răsplătit numai cel care face binele, ci și cel care îndură cu răbdare răul. Lucrul acesta este dovedit de dreptul Iov, ale cărui virtuți au devenit mult mai cunoscute decât nenorocirile sale.

Câte laude nu i se cuvin lui Iov, care chiar dacă a pierdut dintr-odată tot ce agonisise prin muncă cinstită, nu și-a pierdut nădejdea în Dumnezeu și nu a încetat să-I mulțumească?

Răbdarea trebuie să se întindă peste tot ceea ce pronia lui Dumnezeu ne trimite în viața noastră duhovnicească. Prin răbdare, omul devine bun luptător și nevoitor, și dobândește adeseori mai multe izbânzi duhovnicești decât altul, prin nevoința sa de bunăvoie.

Cât timp există lăcomie și răutate, vom avea și război. Cea mai mare și mai înfricoșătoare stăpânire este păcatul. Dacă începem să strigăm „Jos păcatul!,” e ca și cum am spune „Jos războiul!”.