Drumul mântuirii este presărat cu ispite
Odată, l-a întrebat un călugăr din Mănăstirea Sihăstria:
– Părinte Paisie, mă învăluiesc ispitele și parcă nu mai am răbdare!
– Ascultă, Părinte, a răspuns bătrânul. Să dăm slavă lui Dumnezeu că ne încearcă cu ispite, cu boli și tot felul de necazuri, aici pe pământ, iar nu dincolo. Că dacă trăim necăliți prin ispite, nu putem să ne mântuim. Precum este focul pentru aur, așa sunt ispitele vieții pentru noi. Ne întăresc, ne călesc, ne dau mai mult credință, ne smeresc și ne învață să ne rugăm și să cerem sfat. Cine este bun, mai bun să se facă și cine a biruit ispita, să se roage pentru cel care este în ispită. Ispitele le biruim prin rugăciune, prin post, prin spovedanie și îndelungă răbdare. După furtună vine și senin, cu darul lui Hristos. Să ne rugăm, Părinte. Iar dacă părinții noștri duhovnicești ne mustră pentru îndreptarea noastră, să nu ne supărăm, că drumul mântuirii este presărat cu ispite. Acum, însă am pățit și noi cum a pățit Eli, preotul din Legea Veche, cu feciorii lui. Eli și-a cruțat feciorii și nu i-a mustrat la vreme, când greșeau înaintea Domnului, de aceea au murit cu toții și s-au osândit. Să ne ferească Dumnezeu să avem soarta lui!
(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Părintele Paisie, duhovnicul, Editura Apologeticum, 2005; p. 16)