O, cât de mult îi întristăm – prin nestatornicia noastră, aici pe pământ, în viață – pe Domnul și pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu... Dar atunci când cădem către ei din inimă, ne iartă toate!

<img src="/sites/default/files/styles/img_rss/public/articol/2017/06/mere.jpg?itok=HtshCDVR" title="Pomul cunoașterii binelui și a răului – un exercițiu al ascultării / Foto: Oana Nechifor" alt="mere" loading="eager">
<p class="rtejustify">După natura sa, pomul cunoașterii binelui și a răului n-a fost cel care a adus moartea. Dimpotrivă, a fost bun, precum toate celelalte făcute de Dumnezeu, doar că l-a ales pe acesta să fie mediul prin care se va dovedi ascultarea omului față de El. În porunca cea mică a fost exprimată toată voia lui Dumnezeu despre existența omului în Rai, „iar voia lui Dumnezeu este constituția și legea cea mai desăvârșită”.</p>
2025-03-01T22:11:00
Arhiepiscopia Iașilor

1
De deschidere


pom;ascultare;neascultare;cunoașterea lui Dumnezeu;Dumnezeu;Adam
18362

<p class="rtejustify">Referitor la însăși natura pomului cunoașterii binelui și a răului, majoritatea Învățătorilor bisericești cred că el a fost adevărat precum și ceilalți pomi din Rai, pentru că Sfânta Scriptură spune: <strong>„Și a făcut Domnul Dumnezeu să răsară din pământ tot soiul de pomi, plăcuți la vedere și cu roade bune de mâncat; iar în mijlocul Raiului era pomul vieții și pomul cunoștinței binelui și răului”</strong>. El este numit pomul cunoașterii binelui și a răului, deoarece, gustând din el, <strong>omul a descoperit binele ascultării și răul împotrivirii față de voia lui Dumnezeu</strong>.</p><p class="rtejustify">Pomul cunoașterii din Rai a fost un fel de test, o încercare, <strong>un exercițiu al ascultării sau neascultării umane</strong>. De aceea a și fost numit pomul cunoașterii binelui și a răului. Poate că această denumire i-a fost dată întrucât dădea celor care mâncau roadele lui puterea să-și cunoască propria lor natură. Această cunoaștere este bună pentru cei <strong>desăvârșiți</strong> și întăriți în contemplarea lui Dumnezeu [ἐν τῇ θείᾳ θεωρίᾳ] și pentru cei care nu se tem de cădere. Pentru că ei, nevoindu-se stăruitor în această contemplare, au dobândit o anume obișnuință. Totuși nu este bună pentru cei <strong>neîncercați </strong>și stăpâniți de dorințe pătimașe, întrucât nu sunt statorniciți în bine și sunt insuficient de întăriți în atașamentul doar de ceea ce este bun. După natura sa, <strong>pomul cunoașterii binelui și a răului n-a fost cel care a adus moartea</strong>. Dimpotrivă, a fost bun, precum toate celelalte făcute de Dumnezeu, doar că l-a ales pe acesta să fie mediul prin care se va dovedi ascultarea omului față de El. În porunca cea mică a fost exprimată toată voia lui Dumnezeu despre existența omului în Rai, <strong>„iar voia lui Dumnezeu este constituția și legea cea mai desăvârșită”</strong>. </p><p class="rtejustify">(<strong>Sfântul Iustin Popovici</strong>,<strong> </strong><a href="https://edituradoxologia.ro/dogmatica-bisericii-ortodoxe-vol-i"><em><strong>Dogmatica Bisericii Ortodoxe</strong></em></a>, volumul I, Editura Doxologia, pp. 397-400)</p>

Când Harul lucrează în sufletul celui ce se roagă, Dragostea lui Dumnezeu îl copleșește și el nu poate decât să suporte ceea ce resimte.

Iubirea față de aproapele este o manifestare a iubirii față de Dumnezeu, când ai iubire față de Dumnezeu. Altfel, iubirea față de aproapele nu este îndrumată de porunca iubirii, ci este împlinirea unei trebuințe sufletești întâmplătoare.

Ne întrebăm: dacă Domnul Iisus împlinește rugăciunile oamenilor păcătoși, atunci poate El să-și întoarcă fața Sa de la Preacurata Maica lui, când Ea aduce rugăciuni pentru noi, păcătoșii, la scaunul Lui? În plus, aceste rugăciuni ale Ei sunt neadormite, neîncetate.

Dar dacă noi nu manevrăm întrerupătorul rugăciunii, sufletul nostru nu va vedea lumina lui Hristos și va rămâne în bezna diavolului.

Cuvântul bun mângâie, încurajează, previne răul, îndeamnă spre bine. Vorba bună înaripează sufletul, însuflețește pe credincios, dă nădejde celui suferind, liniștește pe cel obidit, reîntoarce speranța celui bolnav, aduce pacea celui care dușmănește, dă credință în inima celui deznădăjduit.

„Doamne, Dumnezeule și Fiul meu, acest suflet necăjit, chiar dacă a greșit, dar pururea mi-a cerut să mă rog Ție. Iartă-l și fă cu dânsul milă!”

Postul Paştilor, Păresimile sau Patruzecimea – adică postul dinaintea Învierii Domnului – este cel mai lung și mai aspru dintre cele patru posturi de durată ale Bisericii Ortodoxe. Postul Mare aduce schimbări și în plan liturgic.

Avem nevoie să ne luptăm pentru timp, căci prin timpul dedicat rugăciunii transformăm viața noastră trecătoare în viață veșnică, într-o continuă „neguțătorie” ale cărei roade se adună în veșnicie.