La Înfricoșătoarea Judecată, Mântuitorul va spune drepților: „Veniți binecuvântații Părintelui meu, moșteniți Împărăția cea gătită vouă de la întemeierea lumii”. Dumnezeu a pregătit Raiul pentru oameni, la care toți suntem chemați, iar iadul – pentru diavoli.

Finalul lumii, până la urmă, nu ține nici de burțile, nici de conturile, nici de casele noastre, nici de nimic din ceea ce construim, ci ține de această sensibilitate la aproapele, de această dragoste față de cel care are nevoie de tine ca persoană, ca parte integrantă a dragostei lui Dumnezeu pentru el.

Iată un exemplu al Maicii Domnului față de noi și pe care-l avem în vedere, și ar trebui să-l avem în vedere de câte ori vrem să ne punem în atenția altora, de câte ori vrem să ne înfigem în conștiința cuiva, căci în cazul acesta nu suntem pe calea Maicii Domnului.

Joi, 7 martie, începând cu ora 18:30, în Sala „Sinaxar” din cadrul Muzeul Mitropolitan Iași, a avut loc lansarea cărții „Gramatica Tainei lui Hristos”, în prezența autorului Marius Portaru. Invitații acestui eveniment au fost Florin Crîșmăreanu, pr. Dragoș Bahrim și Dragoș Mîrșanu.

Există un singur mărgăritar prețios, căci există un singur Adevăr, care este Hristos și singurul mărgăritar prețios este adevărata credință.

Nu îngădui diavolului să tulbure sufletul tău cu cârtire lăuntrică, că toți se folosesc de tine, ci dimpotrivă, tu însuți să te folosești de întâmplarea aceasta, pentru a face bine.

Gândurile trimise de diavol sunt pline de tulburare și de întristare.

Numele de creștin a fost dat pentru prima dată în Antiohia. Îl pomenesc pentru prima oară Faptele Apostolilor și prima Epistolă a Sfântului Petru (4, 16). Creștinii, în Noul Testament, se numesc de obicei „creștini, aleși, sfinți”. În izvoarele iudaice, ei sunt numiți „galileeni, nazarineni”.

Cât de mult se oglindește lumea de azi în pilda Fiului risipitor! Omenirea s-a înstrăinat de Dumnezeu, s-a dus în țara cea străină a păcatului și își cheltuiește toată avuția părintească, darurile lui Dumnezeu, în desfrânări.

Noi privim viața în față, mergem înainte. Trecutul e irecuperabil. De aceea, pocăința se face în prezent, cu fața spre viitor, căci ea este, în esența ei, părăsirea păcatului, nu tânguirea pentru păcat.