„Fă binele de care-ţi aduci aminte şi cel de care nu-ţi aduci aminte ţi se va descoperi ţie.”

Noi suntem în spaţiul Raiului prin aşezarea noastră sufletească, prin bunătatea noastră, prin iubirea noastră, prin credinţa noastră. Prin ceea ce realizăm suntem de Rai, şi dacă nu suntem aşa – suntem de iad.

Sub niciun motiv să nu ne depărtăm de Adevăr, pentru că adevărul este Ortodoxia. Orice spune Ortodoxia, aceea trebuie să respectăm cu sfinţenie.

Orice păcat, fie el mare, fie mic, degrabă să te duci să te spovedeşti ca să scapi de el. Asta e cea mai mare iconomie a lui Dumnezeu, fiindcă n-o să-l pedepsească Dumnezeu pe om pentru că a greşit, ci o să-l pedepsească pentru că nu a cerut iertare.

Când a venit Mântuitorul pe faţa pământului, de atunci şi poporul român s-a făcut popor, aşa că noi n-am cunoscut altă credinţă decât desăvârşita Ortodoxie.

„Acea credinţă este mântuitoare, care se lucrează prin dragoste. Credinţă cunoscătoare au şi dracii, iar credinţa lucrătoare o au numai creştinii cei buni.” 

Dragostea lui Dumnezeu nu are limite, adică din toată puterea, din tot cugetul, din toată virtutea; iar iubirii de aproapele, i-a pus margine: să-l iubeşti atât cât te iubeşti pe tine.

Fiecare hotar de ţară, fiecare hotar de provincie, de regiune, de sat, fiecare oraş, fiecare mănăstire, toate au îngerii lor.

Putem să folosim totul. Ce ne dă Dum­nezeu, ce ne fac ceilalţi, ce pătimim înlăuntru şi în afa­ră, toate ne duc la Dumnezeu. Atât de nehotărnicită este dragostea lui Dumnezeu.

Adevărul Liturghiei este independent de propria noastră simțire.