Bâjbâim în întuneric și rămânem în el, citind scrieri teologice sau vieți de sfinți. Acestea, dacă nu sunt urmate de propria noastră schimbare, de propria noastră luminare, nu pot să capete putere și stabilitate, de aceea și sunt uitate. Cum citim istoria și uităm faptele, același lucru se întâmplă și cu acest studiu, trece prin afara noastră. Cu toate acestea schimbări au loc în fiecare zi, fiindcă viața noastră deja este în lumină și trebuie să-L preamărim pe Dumnezeu pentru acest fapt.

Schimbarea Lui la faţă se realizează în orice suflet care are inima ca un „munte înalt”, inima curăţită de patimi fiind ca un munte înalt în care apare Domnul Hristos altfel decât L-au văzut cei care n-au avut inima curăţită de patimi.

„Aici nu intră nimeni din cei care petrec în trândăvie! Îar dacă vrea să intre acela pe care l-ai adus, atunci meargă să se nevoiască şi nicidecum să nu cugete la lumea cea deşartă!”

„Deșartă este mântuirea omului” zice psalmistul, adică toată strădania omului este zadarnică fără ajutorul lui Dumnezeu.

Cine socoate că nu este păcătos, acela nu are nici pocăinţă şi nu ştim unde este mântuirea lui.

Îmi amintesc bucuria pe care am simțit-o când trei măturători de stradă au bătut la ușa mea în ziua de Anul Nou. I-am văzut ca pe cei trei magi, i-am salutat și i-am servit cu primele chifle zaharisite tradiționale. După ce au plecat, am spus: „Doamne, copiii Tăi tocmai au plecat”.

S-a întâmplat să fiu aici și să pot ajuta. Dar dacă nu eram, Dumnezeu ar fi trimis pe altcineva! Pentru că Domnul spune: „Îi pot ridica pe fiii lui Avraam și din pietre”. Din păcate, însă, omul se mândrește în inima lui. L-am ajutat! L-am ajutat! Dar cine ești tu? Cine?

Persoanele care vă sunt cele mai dragi pot veni şi pot face lucruri care nu au nicio legătură cu Adevărul lui Dumnezeu.

De se tulbură cineva de o patimă care-l supără, este un semn al neştiinţei şi al mândriei, al necunoaşterii stării sale şi al fugii de osteneală. Să avem răbdare, să luptăm cu patimile cât sunt încă mici și slabe, să-L chemăm pe Dumnezeu în ajutor și să avem deplină încredere în El.

„Precum focul învăluia rugul, dar nu-l ardea”, observă Sfântul Ioan Carpatiul, „aşa şi la cei ce au primit darul nepătimirii, chiar de ar purta un trup foarte greu şi foarte aprins, căldura trupului nu tulbură şi nu întinează întru nimic trupul sau mintea. Căci glasul Domnului a desfăcut flacăra de fire”.