Păcatul este zidul dintre noi și Dumnezeu
„El Care a făcut din cele două una, surpând peretele din mijloc al despărțiturii, desființând vrăjmășia în trupul Său” și celelalte.
Fie că unind cele două popoare a făcut [din două] unul, fie că cele pământești le-a unit cu cele cerești, căci și pe acestea El le-a unit, care mai înainte erau despărțite unele de altele, fie că vei considera că se referă la fiecare în parte, a unit sufletul cu trupul care pururea stăteau împotrivă unul cu altul: supunând astfel cugetul trupului legii duhului, surpând peretele din mijloc al despărțiturii; căci a numit perete din mijloc fie cele trupești, fie cele sensibile, fie slujirea Legii.
Iar despărțitură a numit păcatul, căci acestea sunt ca un zid pentru noi, care ne folosim de ele [cele sensibile și trupești] fără știința și fără cunoștința duhovnicească, zid care ne separă pe noi de Dumnezeu și ne ațâță la păcat. Vrăjmășia în trupul Său, păcatul este numit vrăjmășie, fiindcă acesta ne face pe noi vrăjmași ai lui Dumnezeu. Iar desființând legea poruncilor și învățăturile ei înseamnă așa: legea poruncii este vechiul „să nu ucizi” și toate celelalte porunci. Iar cel care în chip natural urmează poruncii și care cunoaște însăși rațiunea ei știe că trebuie să se depărteze nu numai de uciderea trupească, ci și de orice patimă care întinează firea. Căci și pizma, și clevetirea, și toate patimile sunt stricătoare firii. Iar Domnul venind, a desființat legea poruncilor în dogmele ei, adică a făcut-o să înceteze, zicând: este spus la cei vechi „să nu ucizi”, dar Eu vă spun vouă că oricine se mânie împotriva aproapelui său fără pricină este vinovat de ucidere. Dar nu numai învățând, ci și făcând. Și dogmatizând, a desființat jertfele din Lege, pregătindu-ne pentru înțelegerea ei duhovnicească sau, mai degrabă, arătând că multe dintre aceste jertfe sunt tipuri ale propriei Lui taine, le-a făcut să înceteze.
(Sfântul Maxim Mărturisitorul, Întrebări și nedumeriri, Editura Doxologia, Iași, 2012, p. 128)