O luptă mare duce diavolul pentru a-l împiedica pe om să facă o mărturisire bună. Aici acționează în două direcții. O spovedanie făcută fără cuvenita pregătire, cu indiferență, la care uităm a mărturisi mai multe păcate, acestea rămân neiertate, spre bucuria vrăjmașului. Apoi, vine și cu o altă șoaptă, a rușinii, zicând: „Tu, om cu vază, crezut de toți un om cinstit și corect, te-ai înjosit la asemenea fapte; sau, om bogat fiind și ai furat, ce va zice preotul când vei spune aceste păcate? Lasă-le, de data aceasta, și le vei spune la vreun preot străin, care nu te cunoaște!”.

Dar trebuie să știm că acest spirit viclean se va prezenta și la Marea Judecată și va arăta toate păcatele, precum și locul, timpul și împrejurările în care le-am săvârșit. Și va acuza pe fiecare păcătos înaintea Dreptului Judecător zicând: „Dreptule Judecător, pentru că aceștia, cu bucurie au săvârșit voile mele, ai mei sunt!”.

Oare pentru ce slobozește Dumnezeu să ridice ispite asupra noastră? Pentru ca să se rușineze diavolul atunci când este biruit și noi să ne încununăm și să primim răsplata veșnică!

Omul fiind o ființă mai slabă ca diavolul, nu-l poate birui singur, acesta fiind plin de viclenie, ci numai cerând ajutorul lui Dumnezeu, al Maicii Domnului și al tuturor sfinților.

Sfântul Apostol Pavel ne încredințează că întărindu-ne cu puterea lui Dumnezeu și îmbrăcându-ne în toate armele Lui, vom putea rezista împotriva uneltirilor diavolului (Efeseni 6, 10-11).

(Arhimandritul Serafim Man, Crâmpeie de propovăduire din amvonul Rohiei, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, 1996, p. 146)