Iosif Naniescu al Moldovei era mlădiță din rădăcină sfințită, tatăl şi bunicul de pe mamă fiind preoți. S-a născut în 15/27 iulie 1818, în localitatea Răzălăi, Bălți. În 1831, unchiul său ierodiaconul Teofilact îl aduce la Mănăstirea Sfântul Spiridon ca să învețe carte. La 23 Ianuarie 1835 este călugărit sub numele de Iosif. Are o activitate bogată de profesor. Este ales  egumen, apoi la 52 de ani este hirotonit episcop de Argeș şi după trei ani este ales Mitropolit al Moldovei, pe care o păstorește 27 de ani cu multă înțelepciune, până la adormirea sa, în anul 1902.

Cea mai de seamă realizare a Mitropolitului Iosif Naniescu este refacerea Catedralei mitropolitane din Iaşi, lăcaş de cult început de Mitropolitul Veniamin Costachi şi care stătea în ruină de aproape cinci decenii. Prin rânduiala lui Dumnezeu, tânărul Ioan Naniescu, martor în 1833 la punerea pietrei de temelie a bisericii, va fi cel care va așeza cea de-a doua piatră de temelie (la 15 aprilie 1881). Minunata așezare duhovnicească a Mitropolitului Iosif se dovedește prin aducerea în noua catedrală, înainte de sfințirea acesteia, a osemintelor Mitropolitului Veniamin. Acestea sunt așezate în biserică, în dreapta pronaosului, ca o reîntronizare simbolică pe scaunul din care a fost alungat mișelește.

În activitatea de păstor şi ctitor, Mitropolitul Iosif urmează faptele înaintașilor. Ca om își manifestă personalitatea nobilă, câștigându-și prin proverbiala bunătate şi smerenia covârșitoare, un loc aparte în inima contemporanilor săi, chiar şi a celor necreștini, pentru că ajuta necăutând la față, ci doar cercetând durerea şi lipsa celui din fața sa. Cel mai bine a redat acest lucru patriarhul Nicodim, atunci când a spus că „Iosif al II-lea (Naniescu) a fost cinstit cu numele de „Iosif cel Sfânt”. Aşa l-a numit poporul. El l-a canonizat şi l-a pus în rândul sfinţilor. Aşa zic cei ce se închină la mormântul lui: „Iosif cel Sfânt””.