Metanierul este unealta rugăciunii
Își sfătuia fiii duhovnicești să zică rugaciunea „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!”, sau „miluiește-ne pe noi”.
„Să zici rugăciunea și să trăiești prezența lui Hristos oriunde te afli: pe drum, în autobuz, la serviciu. De asemenea, să zici și Imnul Acatist al Născătoarei de Dumnezeu. Te rogi înlăuntrul tău și nimeni nu-și dă seama de aceasta. Și ce frumos te simți când te rogi pentru șofer, pentru cei ce călătoresc împreună cu tine, pentru familiile și problemele lor! Cea mai mare formă de manifestare a iubirii este să te rogi pentru cineva care nu știe că faci aceasta pentru el.
Rugăciunea are mare valoare când îi cuprinde și pe cei care nu au o părere bună despre noi, posibil să ne antipatizeze fie din neștiință, fie pentru că trăiesc departe de Dumnezeu. Și nu pur și simplu să zică cineva două cuvinte și gata, ci să le zică din inimă, cu iubire adevărată. Câtă bucurie va simți credinciosul când va pleca din această viață pentru că s-a rugat pentru cineva care nu s-a purtat frumos față de el!”
Dăruia câte un metanier fiilor săi duhovnicești și îi învăța cum să-l folosească:
„La început, să zicem câteva cuvinte, ca de exemplu: «Doamne, am lipsuri, scăpări. Ia-le de la mine!». Și apoi: «Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul! Doamne, miluiește-mă! Doamne, miluiește-mă!». Iar când vrei să faci un șirag de rugăciuni pentru cineva, să zici: «Te rog, Doamne, să o sfințești pe această persoană, să o acoperi întotdeauna cu harul și cu binecuvântarea Ta!». Și în continuare: «Doamne, lisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește pe robul Tău! Doamne miluiește-l...»”.
„Metanierul – spunea el – este unealta rugăciunii”. De aceea, voia ca să fie folosit nu cu superficialitate și de parade, ci cu smerenie și în cunoștință de cauză. Odată, l-a întrebat un fiu duhovnicesc:
– Gheronda, să fac un metanier de 50 sau de 100?
– De 50, de 100, de cât o fi! Întreagă-ne viață să fie un metanier. Rugăciunea, rugăciunea să o zici. Și să le punem pe toate sub supravegherea Domnului... ”.
(„Înger pământesc și om ceresc”. Părintele Eusebiu Giannakakis (1910-1995), traducere de Mircea Ștefan, Editura Doxologia, Iași, 2013, pp. 225-226)